Deși își încheiase seria de rezultate pozitive în derby-ul de marți, cu Sebișul, Șoimii Lipova nu a acuzat „șocul”, și-a revenit rapid și a luat punctele ce o urcă până pe locul 8 în clasament. Chiar dacă Deva nu a reușit mare lucru pe plan ofensiv, apărarea ei a fost greu de desfăcut, dar, în cele din urmă, nou promovata arădeană a izbutit acest lucru.
Pe un teren mai bun ca alte dăți, „șoimii” au putut să-și facă jocul de posesie și progresie, iar primele situații nu s-au lăsat prea mult așteptate. Cr. Poiană și Jichici nu au cadrat de puțin poarta cu șuturi de la distanță, iar Calvin a reluat de puțin pe lângă, cu capul, centrarea lui Rusu. Vizitatorii au fost periculoși doar pe o eroare a lui Cr. Poiană, care i-a oferit mingea lui Bedea, dar Iliescu a apărat șutul fostului mijlocaș al Luceafărului. Pe final de repriză, Vasinc l-a grațiat pe Apostol cu un lob slab executat și scorul pauzei era 0-0.
Lipovanii au avut o posesie net superioară în primele 20 de minute ale mitanului secund, însă ocaziile au lipsit. A venit, însă, minutul 69 și odată cu el și golul izbăvitor. Rusu a intrat în careu pe stânga după ce a primit o minge printre fundași de la Poiană, a pasat în spate pentru Trabalka și acesta a pus latul din 12 metri pentru 1-0. Echipa lui Sorin Cornea a fost incapabilă să reacționeze, ba chiar mai putea încasa un gol la „capul” aceluiași Trabalka, scos de această dată din vinclu de Apostol.
Cele trei puncte confirmă startul pozitiv de an și faptul că lucrurile făcute în iarnă la nivel de transferuri și pregătire au efectul scontat.
Formații: Lipova: Iliescu – Kocsis, Calvin, Vasiu, Filimon – D. Rusu, Poiană (89 S. Popa), Jichici, Deta – Vasinc, Trabalka (88 Himcinschi).
Deva: Apostol – Tornyai, Tătaru, Şoit (46 Romică David), Cornea – Boldea, Coteț – Chirlejean (78 Voineag), Bedea (78 Moț), R. Cristian – Doboș (86 Bărculeț).
Arbitri: Victor Hurducaș (Iclod – Cluj), Mădălin Bulgărașu (Timișoara), Marius Matica (Oradea)
Observatori FRF: Iulian Spătaru (Timișoara), Cătălin Pașcanu (Cugir)

Recomandările redacției