ASU Poli a răzbunat înfrângerea din tur a rivalului istoric și pleacă de la Arad cu trei puncte mari în economia luptei pentru supraviețuire. Mult mai motivați, disciplinați tactic și pragmatici, timișorenii nu au avut mari probleme cu o formație a UTA-ei apatică, total neinspirată în ambele faze ale jocului.

„Bătrâna Doamnă” a început în atac, dar fără finalizări concrete în faţa porţii. Rus, Ciucur şi Kanda nu au reuşit să pună mare presiune pe Murariu. În minutul 10, cei de la Politehnica au marcat contra cursului jocului. După o acţiune în viteză, Manea a centrat de pe dreapta, iar Ignea a scăpat din marcajul lui Costin şi a înscris cu capul lângă bara din dreapta lui Orlic. Timişorenii nu s-au mai apropiat uşor de poartă, după ce s-a jucat mult la centru. Bogdan Vasile a ajuns în poziţie de finalizare, dar a tras peste poartă.

UTA a avut o ocazie bună în minutul 24, când Kanda a lobat peste Murariu. Mingea s-a dus peste poartă, dar jucătorii s-au încăierat după ce s-au ciocnit, iar spiritele au fost calmate cu cartonaşe galbene. Arădenii au încercat să atace, dar fără mare succes. Nici Kanda, nici Melinte nu au găsit calea spre gol.

După o repriză fără multe faze de poartă interesante s-a intrat cu 0-1 la vestiare. Mai palpitante au fost aroganţele dintre galerii, altfel, mult mai liniştite ca altădată.

Arădenii au dominat şi debutul reprizei secunde, când i-au ţinut pe timişoreni în propria jumătate. În minutul 54, după o fază combinată frumos, Rus a centrat pentru Şeroni, care a reluat periculos din cădere, dar Murariu a reuşit să respingă în corner. La o fază următoare, după un corner, Şeroni a reluat slab cu capul. În minutul 71, ASU a tranşat meciul în favorea ei. Ursu a prins un şut cu efect, mingea a lovit transversală, însă Alin Manea a venit şi a marcat sigur, cu latul, din 7 metri.

Până la final, UTA a mai avut o ocazie în minutul 82, dar Murariu a deviat peste transversală şutul lui Kanda. De cealaltă parte, Plămadă a avut un balon trimis peste poartă. UTA a terminat meciul în inferioritate numerică, deoarece Ionuţ Neagu a fost eliminat în minutul 85, după ce l-a faultat din spate pe Ursu, din postura de ultim apărător.

Formații:

UTA: Orlic – Cr. Costin, El Hasni, Şeroni (Dam. Isac 81′), Copaci – Ciucur, I. Neagu, Melinte, Kanda – Dav. Popa (Hrezdac 46′, R. Iuga 90+2′), Cip. Rus. Antrenor secund: Cristian Păcurar

ASU Poli: Murariu – Motreanu, Scutaru (cpt.), Coadă, Cherecheş – Dros, Bg. Vasile – Alin Manea (I. Plămadă 79′), Ignea, Mih. Ene (Bedea 64′) – Oct. Ursu (Cr. Ene 88′). Antrenor: Cosmin Petruescu

Arbitru: Florin Ovidiu Mazilu (Satu Mare); Asistenţi: Doru Claudiu Lucaciu (Cluj-Napoca) şi Marius Bălan (Dej); Rezervă: Vlad Inoan (Floreşti – Cluj);

Observatori FRF: Vasile Marc (Cluj-Napoca) şi Daniel Sabou (Zalău).

UTA coboară pe locul 9 cu 44 de puncte, iar etapa viitoare va juca pe terenul lui ”U” Cluj. Cu 41 de puncte, ASU Politehnica a urcat pe locul 11 şi runda viitoare va primi vizita liderului Academica Clinceni.

Liga a II-a, etapa a 33-a:

Sâmbătă, 4 Mai, ora 11.00

Pandurii Târgu Jiu – Luceafărul Oradea 0-0

CS Baloteşti – Metaloglobus Bucureşti 0-3

O. Herea 19, Ionescu 60, Caramalău 75

Academica Clinceni – Energeticianul 3-1

Șut 7, 21, Dumitru 89 / Ionică 90+1

Dacia Unirea Brăila – FC Argeş 0-2

Buhăescu 53, Florescu 62

Daco-Getica Bucureşti – CS Mioveni 1-0

Mușat 22

Sâmbătă, 4 Mai, ora 13.30

UTA Arad – ASU Politehnica Timişoara 0-2

/ Ignea 10, Manea 71

Sâmbătă, 4 Mai, ora 15.00

Ripensia Timişoara – Aerostar Bacău   1-0

Ad. Popa 88

Sâmbătă, 4 Mai, ora 15.30

SSC Farul Constanţa – Petrolul Ploieşti    0-3

Cr. Pușcaș 2, Șaim 9, Borța 89

SSC Farul Constanţa – Petrolul Ploieşti 

Duminică, 5 Mai, ora 13.00

ACS Poli Timişoara – Universitatea Cluj 

Luni, 6 Mai, ora 18.00

Sportul Snagov – Chindia Târgovişte Clasament

Etapa viitoare (15 mai): Oradea – Daco-Getica, Mioveni – Constanța, Ploiești – Brăila, FC Argeș – Ripensia, Bacău – ACS Poli, U Cluj – UTA, ASU Poli – Clinceni, Energeticianul – Snagov, Târgoviște – Balotești, Metaloglobus – Târgu Jiu.

Recomandările redacției