Victorie albastră pentru handbaliștii arădeni: ACS Avram Iancu – Poli Timişoara 31-30

0
224

Echipa de handbal masculin a Aradului nu face doar figuraţie în acest sezon. Luni seara, ACS Avram Iancu şi-a trecut în cont al treilea succes stagional. E adevărat, cu dificultate, în faţa „satelitului” lui Poli Timişoara, ce nu ar fi trebuit să emită pretenții prea mari în Sala Sporturilor Victoria.
Un gol venit cu 4 secunde înainte de final, datorită unui cartonaş albastru primit de un timi­şorean, avea să fie decisiv pentru desemnarea câștigătoarei. De spus că acest cartonaș albastru a fost introdus în regulament începând cu 1 iulie  și sancționează, în principal, orice abatere a sportivilor unei echipe ce are drept rezultat împiedicarea marcării unui gol în ultimele 30 de secunde. Pe lângă eliminare și un raport suplimentar, oficialii acordă și aruncare de la 7 metri, indiferent de locul unde se produce abaterea.
Până atunci arădenii au dominat prima repriză, după care oaspeţii au echilibrat disputa, au preluat conducerea cu 14 minute înainte de final, şi s-a mers cap la cap până la acel 7 metri decisiv transformat de Adi Cristescu. Răzvan Daia a fost golgheterul partidei, cu 8 reușite.
S-a terminat: ACS Avram Iancu – Poli Timişoara 31-30 (19-14), sportivii ținând să le mulțumească celor de la Atletic VSA, care le permit să folosească sala de forță. Vineri, de la ora 18, arădenii lui Cosmin Gabor evoluează pe terenul echipei Minaur Baia Mare.
Pe de altă parte, în liga secundă feminină, Crişul Chișineu-Criş a avut meci cu CSM Slatina. În faţa unei grupări gazdă, cu pretenţii de promovare, Crişul a cedat cu 37-20 (21-6) chiar pe parchetul Polivalentei arădene. Cu un singur punct acumulat, arădencele joacă runda viitoare (27 noiembrie) la Oradea, cu ultima clasată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.