Startul meciului aparține UTA-ei, care domină teritorial și face un pressing agresiv în terenul advers. Prima ocazie aparține însă Clinceniului dar centrarea lui Pârvulescu, nu este ajunsă de Omoh aflat în poziție excelentă în careul mic. Peste două minute William de Amorim trage puternic de la 10 metri lateral stânga dar Iacob respinge în corner.

În minutul 21 UTA deschide scorul! Ubbink îl lansează pe Hora pe partea dreaptă, acesta îl vede pe Dobre ieșit din poartă și lobează balonul de la marginea careului peste portarul ilfovean. La numai două minute distanță, Roger încearcă o execuție similară din partea stângă, dintr-un unghi și mai închis dar mingea lovește bara!

Ilfovenii sunt aproape de egalare în minutul 33 când Cascini trinute cu capul în bară după un corner executat de pe partea dreaptă de William de Amirm. Golul cade însă tot în poarta cealaltă. În minutul 39, Ubbink execută un corner de pe stânga, Passaglia lovește destul de slab balonul cu capul dar Dobre scapă mingea în fața lui Miculescu și acesta o împinge în plasă.

În finalul reprizei, Florin Iacob se remarcă prin două intervenții excelente la șuturile expediate pe poarta sa. Și din nou după câteva faze periculoase la poarta Bătrânei Doamne, tot UTA înscrie. La fel ca la golul 2, Ubbink execută un corner de pe stânga, Dobre respinge slab, Hora și Passaglia combină în careu și atacantul UTA-ei face dubla. 3-0 pentru echipa noastră la pauză.

UTA începe în atac repriza secundă și Shlyakov îl remarcă pe noul portar al Clinceniului, Ureche, intrat în poartă la pauză. Miculescu are și el șansa de a face 4-0 dar trimite cu capul peste poartă după o centrare a lui Vorobjovas.

UTA se mărginște în majoritatea timpului să își țină la respect adversara, fără a risca însă atacuri supranumerice. Nicio echipă nu își mai creează ocazii de gol.

La UTA intră și atacanții Mercioiu și Wagner. Cehul este aproape să își treacă în cont un assist dar șutul lui Passaglia de la marginea careului este prins de Ureche. Câteva minute mai târziu, uriașul atacant este lovit în careu, preferă să rămână în picioare dar șutul său este blocat. Ultima ocazie este ratată de Isac în minutul 90, după o acțiune frumoasă de atac, însă șutul tânărului mijlocaș, aflat în poziție bună, este parat de Ureche. UTA învinge cu 3-0 și urcă între primele 6 echipe ale campionatului.

Academica Clinceni: Dobre (46. Ureche) – Achim (5. Pashov), Bilali, Patriche, Pârvulescu (76. Holzmann) – Cascini, Moulin – Vanzo (46. R. Ion), Chandarov (57. Dumitrache), De Amorim – Omoh Rezerve: Cioiu, Gardoș, Vellios, Ventura Antrenor: Ionuț Chirilă

UTA: Iacob – Vukcevic (85. Baravykas), Benga, Medjimorec, Shlyakov – Vorobjovas, Passaglia – Miculescu (76. Wagner), Ubbink (85. Isac), Roger (76. Antal) – Hora (62. Mercioiu) Rezerve: Balauru – Erico, Dima, Bustea, Antrenor: Laszlo Balint

Marcatori: Hora (21), Miculescu (39), Hora (45+1)

Arbitri: Bogdan Dumitrache (București) – Alexandru Vodă (Alba Iulia), Ferenc Tunyogi (Zalău) – Andrei Moroiță (Ploiești)

Recomandările redacției