Reprezentativa Under 19 a României care va evolua în 2021 la Campionatul European găzduit de țara noastră a încheiat stagiul de pregătire cu un joc amical împotriva echipei din Liga 1, FC Voluntari.
După o săptămână de pregătire sub supravegherea antrenorului Daniel Oprescu, tricolorii U19 au pus în practică tactica lucrată la antrenamente împotriva jucătorilor de la FC Voluntari.
Oaspeții au deschis scorul prin Eric de Oliveira, în minutul 12, însă tricolorii au egalat chiar înainte de a intra la vestiare, prin Louis Munteanu.
Selecționerul Daniel Oprescu a schimbat aproape toată echipa la pauză, oferindu-le astfel tuturor jucătorilor convocați minute în acest joc! Modificările au avut impact rapid, Ianis Stoica (53) și Botond Szondi (60) dublând avantajul tricolorilor pe tabelă. FC Voluntari a înscris spre sfârșitul partidei prin Voinescu (85), însă rezultatul final a fost în favoarea tricolorilor U19!
ROMÂNIA U19 – FC VOLUNTARI
3-2
Echipa României U19
Prima repriză: 12. Hindrich – 2. Grosu, 16. Chilili, 5. Mitran, 4. Stefanovici – 24. Casiadi, 6. Perianu-cpt – 19. Danciu, 22. Bani, 17. Baiaram – 9. Munteanu.
A doua repriză: 1. Sava – 13. Iana, 15. Tălmaciu, 5. Mitran (Pascu 65), 3. Pantea – 8. Grameni, 19. Szondi – 21. Borcea, 10. Pitu, 11. Sima – 7. Stoica-cpt
Antrenor: Daniel Oprescu
FC Voluntari: 12. Rîmniceanu – 98. Costin, 28. Balaur, 2. Achim, 23. Vlad – 8. Gheorghe, 32. Pablo, 11. Căpățână – 10. De Oliveira, 7. Grădinaru, 17. Mailat. Antrenor: Mihai Teja
Este doar a doua acțiune a tinerilor tricolori în acest an.
În februarie, înaintea impunerii res­tricțiilor din cauza pandemiei, naționala U19 a participat la turneul La Manga din Spania, alături de Norvegia, Portugalia și Turcia, încheind competiția amicală pe poziția a doua.
Pentru această acțiune, selecționerul Daniel Oprescu i-a convocat pe următorii:
„Portari: Răzvan Sava (Lecce), Otto Hindrich (CFR Cluj)
Fundași: Darius Grosu (FC Viitorul Constanța), Andrei Iana (CSM Slatina), David Tălmaciu (ACS Kids Tâmpa Brașov), Mădălin Pascu (ACS Sportul Chiscani), Ionuț Mitran (Universitatea Craiova), Alexandru Chilili (FC Voluntari), Nicolae Sima (Turris-Oltul Turnu Măgurele), Alexandru Pantea (FCSB)
Mijlocași: Ștefan Stefanovici (Sporting Juniorul Vaslui), Ovidiu Perianu (FCSB), Constantin Grameni (FC Viitorul Constanța), Soma Casiadi-Bako (AFK Csikszereda), Botond Szondi (AFK Csikszereda), Marian Danciu (Universitatea Craiova), Ioan Borcea (Dinamo), Ahmed Bani (Dinamo), Ștefan Baiaram (Universitatea Craiova), Alexi Pitu (FC Viitorul Constanța)
Atacanți: Louis Munteanu (FC Viitorul Constanța), Ianis Stoica (CSM Slatina)
Întrucât anumite restricții de călătorie au dus la anularea participării la un turneu internațional, naționala U19 s-a pregătit în țară pe toată durata cantonamentului.
Euro U19 din 2021 la care România este calificată din oficiu în calitate de gazdă, va reuni 8 echipe, urmând să se dispute un total de 15 partide. Turneul va debuta pe data de 30 iunie 2021, iar finala competiției se va desfășura pe 13 iulie.“, conform Federației Române de Fotbal.
 
Foto: sport pictures

Recomandările redacției