nadapanLa ultimul meci pe care l-a disputat în exilul de la Sebiş, Şoimii Pâncota a reuşit să obţină şi prima victorie din campionat. Au fost însă trei puncte obţinute cu mari emoţii, după un joc care a avut de toate. FC Zalău, echipă pregătită de ex-ceferistul Jula, venea încrezătoare că poate obţine măcar un egal, dar calculele oaspeţilor au fost date peste cap încă din prima repriză. Iar de vină nu au fost neapărat elevii lui Cuedan, care au deschis scorul în minutul 28 prin Sergiu Pop, cât arbitrul meciului. Centralul Drăgoi i-a eliminat în primele 45 de minute pe Dobrescu, pentru injurii şi Bode, pentru două galbene, ultimul la o simulare în careu. În dublă superioritate numerică, şoimii au făcut greşeala de a se relaxa şi de a trata partea a doua cu mare uşurinţă, permiţându-le tinerilor jucători ai Zalăului să îşi forţeze norocul. Iar eforturile acestora au fost răsplătite în minutul 71, când Stanciu a ochit vinclul porţii, din lovitură liberă de la marginea careului.
Trei eliminări, un penalty ratat şi gol decisiv în minutul 87
De aici meciul avea să fie şi mai interesant, iar peste trei minute gazdele au irosit şansa de a reveni în avantaj. Burian a ratat cu seninătate penalty-ul scos de Alin Mihai, astfel că ultimul sfert de oră a fost unul în care s-a jucat pe contre. Zalăul putea da marea lovitură în minutul 85, dar şutul lui Ionaşu a trecut puţin alături, pentru ca peste două minute, Pâncota să reuşească golul izbăvitor, de 2-1. Burian a centrat perfect de pe stânga, iar Alin Mihai a marcat imparabil, cu capul, pentru o victorie preţioasă. La un minut distanţă, Mitu a fost eliminat şi el, dar şoimii  şi-au conservat până la final avantajul, bucurându-se prima oară în acest sezon.
Formații:
Pâncota: Pașcalău – Vițu, Ad. Rusu, R. Lung, Dubeștean –  Bulzan, Nădăban (60 D.Mitu), Issa (82 Bulza), Hosu – Burian, Sergiu Pop (53 Alin Mihai). Antrenor: Dan Cuedan.
Zalău: Chiș – V. Lung (89 Cherecheş), Cosma, Negrean, Ionașcu, Bode, Sabău, Stanciu (90 Al.Pop), Țiriac (89 Silaghi), Ardelean, Dobrescu.
Antrenor: Vasile Jula.
Arbitri: Răzvan Drăgoi – Alin Botaș, Lavinia Bozdog.
Observatori: Ion Velea, Dan Miholcea.

Recomandările redacției