Sportivii clubului de box thailandez, pregătiți de antrenorul Marcel Rus au reușit victorii în linie duminică seara la Deva. Competiția de kickbox „Cupa Cetate Deva”, s-a desfășurat în aer liber lângă Sala Sporturilor din Municipiul Deva. Din cei șase sportivi pregătiți de Marcel Rus toți au câștigat, excepție făcând Andrei Farcaș care s-a clasat pe locul al doilea după trei runde. Vorbim despre Eduard Moldovan care a reușit ce-a de a doua victorie, Raul Cofan, Neagu Cosmin, care au obținut victorie prin decizie unanimă, Andrei Cristea, victorie prin abandon și Rüben Onișor care a obținut victoria prin-un K.O. spectaculos.

Meciul arădeanului Rüben Onișor a fost unul revanșă după ce acesta l-a mai învins odată pe Adi Tiță de la Lugoj, într-un meci disputat la Timișoara. Lugojeanul a reușit să ducă două runde cu Rüben, însă în primele secunde ale celei de a treia reprize acesta a căzut lat după un croșeu de stânga, având nevoie de îngrijiri medicale. Toți ceilalți sportivi pregătiți la clubul din Arad au reușit victorii frumoase aducând astfel acasă cinci clasări pe prima treaptă a podiumului și un loc doi.

Recomandările redacției