Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat unsprezece cetăţeni din Vietnam, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un compartiment special amenajat în remorca unui automarfar.

În data de 06.07.2021, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, aflat la volanul unui unei automarfar înmatriculat în România. Șoferul se deplasa pe ruta România – Germania, fără marfă.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, într-un loc special amenajat, în partea din față a compartimentului de marfă, unsprezece cetăţeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Vietnam, cu vârste cuprinse între 19 și 45 de ani.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Recomandările redacției