Cei care vor să se angajeze în învățământ ca învățători vor da la examenul de Titularizare 2021 și subiecte de mate­matică la proba scrisă programată pentru 21 iulie anul viitor. Asta prevede noua programă publicată săptămâna trecută, în Monitorul Oficial.
Programa prevede competențele și conținuturile pe care candidații trebuie să le pregătească pentru proba scrisă de la Titularizare 2021, anunțată pentru data de 21 iulie 2021.
Astfel, matematica devine subiect de Titularizare pentru învățători. Până acum proba scrisă de la acest concurs nu cu­prindea decât limba și literatura română plus pedagogie și didactica specialităților.
Pe lângă asta, sunt introduse în noua programă și elemente de metodica predării disciplinei matematică și explorarea me­diului / matematică în învățământul primar.
Subiectele de anul trecut, de exemplu, primite de învățători, nu aveau niciun exercițiu de matematică. 

Recomandările redacției