Incertitudine la Aeroportul Arad, după ce au trecut luni de zile de la anunțul făcut de compania Join Airlines, ce promitea să reintroducă aerogara noastră, în circuit international. Arădenii care urmăresc subiectul cred că Aeroportul nu va avea curse de pasageri în grabă.

Asaltată de întrebări, conducerea Aeroportului încearcă să lase încă în ceață totul, pentru a mai trage de timp. Lucrurile se tergiversează, iar reprezentanții aerogării au ajuns să se eschiveze când vine vorba de întrebări incomode. Și incomodă este întrebarea –Sunt încă șanse ca de pe Aeroportul Arad să mai fie operate zboruri de pasageri? După atâtea amânări nu mai există încredere în oferirea unor răspunsuri clare. S-a vehiculat chiar că, Join Airlines îşi pregăteşte primul zbor de pe Aeroportul Arad de luna aceasta, potrivit unui anunț al companiei. Într-un comunicat de presă semnat de preşedintele Join Airlines, Jacobs Bernard, se arată că firma ar fi avut anumite probleme financiare care au determinat amânările pe Aeroportul Arad. Potrivit companiei – în care, pe drept nu mai există încredere, lansarea website-ului cu informaţii şi vânzări bilete de avion va fi realizată printr-un eveniment organizat la Aeroportul Arad. Rămâne de văzut dacă va fi așa.

Angajamente nerespectate

De reamintit că, în luna ianuarie a anului, la Consiliul Judeţean a fost semnat contractul cu operatorul aerian Join Regional Airlines, companie care reuneşte mai multe grupuri mici şi care, în mod normal urma să vină cu un model nou de operare. Aici trebuie subliniat că, între Aeropot și Join Airlines există doar un contract prin care ei au vrut să se asigure că nu se vor schimba tarifele pe parcurs, după ce vor începe să opereze de la Arad. În contract nu există posiblitatea constrângerii companiei, aplicării unei sancțiuni în cazul nerespectării unor angajamente…verbale.

Teoretic, aerogara noastră urma să aibă curse „smart“ spre Bucureşti, iar ca destinaţii externe au fost anunţate Stuttgart şi Verona. Din luna iunie a anului acesta, compania Join Airlines urma să își înceapă activitatea la Arad, dar reprezentanții acesteia nu și-au respectat promisiunea și biletele nu au putut fi achiziționate online, așa cum s-a anunțat initial. Activitatea companiei a fost lipsită de transparență.De atunci și până acum, conducerea Aeroportului Arad a tot declarat că se poartă discuții cu cei de la Join Airlines și că aceștia sunt puși în gardă să își respecte angajamentele.

Conducerea Aeroportului se eschivează

Întrebați în repetate rânduri despre situația de la aeroport, reprezentanții acestuia au devenit din ce în ce mai reținuți în a da răspunsuri. Cel mai probabil pentru că totul este în încă în incertitudine. Au spus totuși că, Join Airlines ar avea ce probleme interne, acesta fiind motivul întârzierii. Directorul Aeroportului Arad, Dan Balacel s-a eschivat în a da răspunsuri cu privire la Join Airlines. A cerut ca pentru mai multe informații să fie făcută o solicitare scrisă pe adresa de e-mail a aeroportului. „Am trimis o somație la cei de la Join Airlines din august. Pot spune doar că, încă am încredere că vor mai opera de la Arad. Pentru mai multe informații vă rog să trimiteți întrebări pe adresa de e-mail a aeroportului, la acestea urmând să vă răspundă domnul Ovidiu Moșneag”, a spus Dan Bălăcel, directorul Aeroportului Arad.

Întrebat ce prevede somația, ce explicații au dat reprezentanții Join Airlines și dacă există vreun termen exact pentru începerea zborurilor de pasageri de la Arad, directorul Aeroportului nu a mai dat răspunsuri. Solicitarea vizând întrebări legate de situația de la Aeroport a fost făcută joi, 8 septembrie. Dan Bălăcel a promis răspunsuri, dar nu am primit deocamdată nicio lămurire.

Investiții în perspectiva dezvoltăriiTrebuie subliniat că, în perspectiva reintrării în circuit international, la Aeroportul Arad s-au făcut investiții importante. Infrastructura aeroportului a beneficiat de o investiție majoră, obligatorie pentru dezvoltarea activității și anume, transformarea terminalului Cargo, în terminal de pasageri.

Noul terminal de pasageri al Aeroportului Internațional Arad a fost inaugurat în luna aprilie a anului. Investiția s-a făcut pe finanţarea acordată de către o bancă constructorului. Creditul a fost garantat de Consiliul Judeţean şi va fi plătit de către Aeroport începând chiar din luna septembrie, timp de trei ani. Dacă va fi nevoie şi Consiliul Judeţean va contribui la achitarea creditului.

Recomandările redacției