Viitorul Arad, printre cele mai bune echipe din țară la Elite Under 15!

0
405

Povestea copiilor de la Viitorul continuă în prima ediție a Ligii Elitelor Under 15 la fotbal. Arădenii au depășit în clasamentul „zonei” cele două echipe timișorene chiar la ele acasă și au sărbătorit calificarea printre cele mai bune opt echipe din țară la categoria de vârstă 2004.

După 2-0 cu ASU Poli și 0-3 cu Viitorul Constanța, puștii de pe Mureș aveau nevoie de cel puțin un punct în ultima dispută a fazei zonale. Adversar i-a fost chiar echipa gazdă de la LPS Banatul, care a fost împinsă de la spate de arbitri, adevărata beneficiară urmând să fie Poli, care a trecut „surprinzător”, cu 4-1, de trupa de pe Litoral care obținuse calificarea după două runde.

Dar, arădenii au strâns rândurile și și-au atins scopul împotriva tuturor cu o remiză albă ce îi plasează pe locul 2 în clasament. „În toată cariera mea de fotbalist și antrenor nu am mai întâlnit o așa manieră de arbitraj. Cavalerii fluierului au făcut tot posibilul să ieșim învinși din meciul cu gazdele de la LPS Banatul, dar băieții au avut psihicul tare și au rămas concentrați și și-au văzut de joc tot meciul. E adevărat că ne-am și jucat puțin cu ocaziile în special în prima repriză, am avut și o bară prin Roman, iar în rest am avut în față unul dintre cei mai buni portari din țară la această categorie de vârstă. S-a terminat 0-0 și bucuria e mare pentru un club mic ca al nostru. Am ajuns printre cele mai bune 8 echipe din țară, alături de multe cluburi de tradiție, multe de Liga 1, sunt mândru de băieții mei. Mai vreau să mulțumesc și conducerii clubului, care ne-a oferit condiții excelente și la acest turneu, cu cantonament la Timișoara, dar și corpului tehnic de la Viitorul. Roland Nagy, Flavius Pavel, Cristi Irimia, Flavius Moisă și fratele meu, Casian Maghici, ne-au fost mereu alături, au și ei un merit pentru această performanță. Calificarea de azi e cu atât mai frumoasă, cu cât a fost obținută chiar de ziua lui Casian (n.a. fostul prim divizionar a împlinește 35 de ani), chiar îi dedicăm acest rezultat”, a spus Dinu Maghici, antrenorul principal al Viitorului.

În disputa de azi cu LPS Banatul, Viitorul Arad a contat pe: Deac – D. Varga, Clipotă, Pop, Baraghin – Botoroagă, Buza – Rotar, Roman, Hrincescu – Melniciuc (69 Bizera).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.