sebis-motruCampioană de toamnă în seria a IV-a a Ligii a III-a, Național Sebiș a compromis obiectivul promovării în numai o lună de zile. Chiar dacă matematic încă o mai poate întrece pe UTA, echipa lui Abrudean a schimbat „macazul” spre… locul 2. La „valul” de retrageri și pro­blemele de ordin finaciar și organizatoric cu care se confruntă echipele din fotbalul românesc, nu este exclus ca Federația Română de Fotbal să țină cont și de factorul bonitate managerială când va configura viitoarea ediție a Ligii a II-a.
Din informațiile noastre, doar în acest ultim caz se va mai face un buget îndestulător la Sebiș. Altfel, e greu de crezut că se vor mai crea condițiile pentru un nou campionat de luptă pentru promovare, mai ales că la rând, stagiunea următoare, stă o altă echipă de tradiție, dintr-un oraș important, cu o „mare” de suporteri în spate, ASU Poli Timișoara.
Și la nivelul băncii tehnice se anunță schimbări, mai ales în cazul fericit al unui start în liga secundă. Nu mai e niciun secret că Rică Neaga și colaboratorul său de pe banca Giarmatei, Călin Cojocaru, le dau târcoale sebișenilor, însă nu
s-au purtat încă discuții concrete despre o viitoare colaborare.
Până una alta, Naționalul pregătește ultimele trei partide ale stagiunii, cele de acasă cu ACSVM Craiova și Vulturii Lugoj și deplasarea de la Rovinari, unde o așteaptă Pandurii II. În acest moment, gruparea de pe malul Crișului Alb ocupă poziția a treia, la 5 puncte în spatele UTA-ei și unul mai puțin decât Mama Mia Becicherecul Mic.

Recomandările redacției