Din cînd în cînd, la distanţă de ani (nu mulţi, totuşi), lumea-ncepe să fiarbă că vine meteoritu’. De la caz la caz, cînd se-aude că vine bolovanu’ din cer, fie vine sfîrşitu’ lumii prorocit de Nostradamus, baba Vanga şi nana Frusina, fie vine Iisus Christos călare pe asteroid ca să judece vii şi morţii, să-i ieie-n cer pe unii şi să-i lase-n focul Gheenii cel veşnic pe alţii, fie „Dă-te bă-n fericire d-aici, că nu vine nici un meteorit. Ce, meteoriţii n-are altă treabă mai bună decît să dea cu capu’ de pămînt?”.
Cu vreo opt-nouă ani mai în urmă, pe cînd pierdeam vremea cu folos pe alte meleaguri, un copil pe care-l ştiam oarecum mi-a spus că „Vine sfîrşitul lumii!”. „Da’ cum vine sfîrşitul ăsta?”, l-am întrebat convins fiind că-mi va-nşira chestiunea Apocalipsei după Ioan – basm de groază aflat de el de la tatăl lui. „Păi vine meteoritu’!”, mi-a răspuns rapid şi cu sinceritate copilărească. Era şi tatăl lui acolo; ne-am privit tîmpi şi-am izbucnit în rîs cu lacrimi; ştiam amîndoi doar că se vorbea intens că vine nu ştiu ce meteorit şi că se va turti de Pămînt şi că va fi urgia de pe lume.
Au trecut de-atunci opt sau nouă ani, şi meteoritu’ n-a venit.
Zilele astea am auzit şi eu, ca tot omul care trage cu urechea-n stînga şi-n dreapta spre-a se informa, că „vine meteoritu’”, da’ unii zic că nu-i meteorit ci comeată (ai-ai-aiii, nene Iancule, cum seamănă vremea lu’ matale cu vremea lu’ a noastră de nu-i nici o diferenţă între ieri şi azi!), alţii zic că-i un pietroi burduşit cu platină…, mă rog…, fiecare vorbete-i astronom şi ştie tot despre cele văzute şi cele nevăzute.
Cunoscători desăvîrşiţi ai ştiinţei despre univers şi-ai balisticii şi care au matematicile „la deştiu’ cel mic” au calculat traiectoria sfîrşitului lumii şi-au descoperit America: cică locul foarte precis în care comeata bagaboantă se va pupa cu Pămăntul va fi nordul Statelor Unite (orăşelul The Băscăutzi din Sahara), sau, dacă nu America, atunci oceanul planetar, undeva în apă (localizarea e incertă, pe ape nefiind sate şi oraşe).
Văzătorii ştiinţifici din cătunele planetei cu observatoare astronomice-n dîmbu’ morii prohodesc că dacă comeata intră-n Pămînt pe pămînt (adică pe uscat), atunci nici Dumnezeu nu ne mai poate salva, aşa că o să ne ia dracu’. Dacă dimpotrivă, va înnemeri-n apă, atunci să te ţii tsunamiuri de-o sută de metri înălţime, de-o să se mute Pacificu-n Dakota de Nord şi Atlanticu-n Marea Adriatică. Ce mai tura-vura: vulcani inactivi se vor activa, vulcani activi se vor inactiva, vor fi cutremure cum nu s-au mai văzut – că tot Pămîntul se cutremură deja la exterior şi la interior de ce va să vie şi de ce-o să fie!
În toată frămîntarea asta planetară (că zurlii sînt peste tot, şi-s toţi astronomi, meteoritologi, cometologi, vulcanologi, cutremurologi şi alte de-aste cu …ologi), nu se-amestecă totuşi nici guvernanţii guvernelor, nici parlamentarii parlamentelor, iar ăsta e semn bun, da-i şi semn rău: e de bine fiindcă dacă puterea tace înseamnă că trebuie să-şi dea demisia, şi dacă opoziţia tace înseamnă că puterea are dreptate – deci vor fi alegeri anul viitor, după meteorit; e de rău fiindcă dacă nici de meteorit nu li-i frică ăstora, înseamnă că de ei nu mai scăpăm nici dacă se prăbuşeşte peste Pămînt tot universul.
Pariez că dacă vine meteoritu’ şi face prăpăd, populaţia de politicieni a lumii va supravieţui în totalitate, aşa că vine degeaba. Mai bine stai la tine-acasă, meteoritule, dacă tot nu ne poţi fi de vreun folos oarecare!
