Viorel Groza, primarul comunei Pleşcuţa: „Anul 2019 îl închei cu mândrie“

0
1163

Voicu Sida

Deşi săptămâna care s-a încheiat a avut parte de o vreme capricioasă, iar iarna începe să dea semne că vrea şi ea să îşi intre în drepturi, pentru oamenii gospodari faptul că temperaturile au fost permisive a însemnat o mană cerească. Este şi cazul interlocutorului nostru Viorel Groza, primarul comunei Pleşcuţa, care şi-ar dori să fie numai vară. „Mă bucur totuşi că timpul a ţinut cu noi, cu cei care ştim să îl preţuim“, ne-a precizat edilul şef.

Dar înainte de a ajunge la sursa de informare am discutat cu câteva persoane din Gura Văii şi din Aciuţa, care de altfel au fost scumpe la vorbe. Răspunsul lor a fost unul simplu şi clar: „Oricine ar fi fost primar nu ar fi realizat câte a reuşit să realizeze Viorel Groza. Poţi merge în papuci de casă prin toată comuna. Nimeni nu ar fi realizat asta pentru noi, să avem străzile asfaltate în comuna noastră. Domnule, este un băiat tânăr, harnic, priceput la toate!“, a precizat unul dintre interlocutorii noştri cu care am discutat înainte de a ajunge la domnul primar.

Domnule primar, sunteţi greu de găsit…

– Da, munca primarului este pe teren. La birou nu se stă mai mult de 30 de minute, asta pentru corespondenţă. În rest, muncă de teren. După ce terminăm discuţia mergem pe teren să vedeţi roadele muncii unui primar.

Totuşi cum încheie primarul comunei Pleşcuţa realizările pe anul 2019?

– Foarte bine şi le raportez cu mândrie cetăţenilor mei din comună: am început investiţiile în acest an şi le-am terminat cu recepţie cu tot. Este vorba despre asfaltare de străzi în satele Rostoci, Dumbrava şi Tălagiu, ceea ce a însemnat modernizarea a 13 kilometri de drum. Tot în acest an, am reparat acoperişul la Dispensarul uman şi totodată acoperişul la blocul de locuinţe din Pleşcuţa. Tot în acest an lucrăm la reabilitarea Grădiniţei din Pleşcuţa.

Proiectele pentru anul 2020 sunt prioritare pentru edilul şef

Şi totuşi ce proiecte aveţi pentru anul 2020?

– Avem un proiect pentru modernizarea tuturor străzilor care au mai rămas la nivel de comună. Eu sper să primesc şi finanţare pentru acest proiect. De asemenea, mai am un proiect pentru achiziţionarea unui buldoexcavator, pe situaţii de urgenţă, având în vedere că în ultima vreme ne calcă tot felul de calamităţi. Acest proiect va fi pe GAL. 

La Pleșcuța se reabilitează și sediul Primăriei.

Cum staţi cu apa?

– Avem apă în trei sate: Tălagiu, Aciuţa şi Pleşcuţa. Vom face un proiect de extindere a reţelei de apă potabilă.

Încheind discuţia cu domnul primar Viorel Groza, mi-am adus aminte că, personal, am fost în urmă cu vreo 20 de ani pe acele drumuri. Acum însă nu mai recunoşti zona şi mă refer aici la modernizarea drumurilor asfaltate de tânărul primar Groza. Mulţi dintre colegii primarului ar fi bine să treacă să vadă modul în care au fost asfaltate străzile.

Felicitare

„Cu această ocazie, în care ne mai despart câteva săptămâni de marea Sărbătoare a Naşterii Mântuitorului, Dumnezeu să vă aducă numai bucurii, sănătate şi belşug în familiile dumneavoastră.

În acelaşi timp, îmi cer scuze pentru deranjul făcut în timpul lucrărilor“.  Al dumneavoastră, primar Viorel Groza.

Voicu Sida

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.