Fostul șef al SRI, Virgil Măgureanu, acuză că serviciile secrete decid rezultatul alegerilor. „Purtătorii de opinie” din presă și economie manevrați de serviciile secrete. Rusia primește de la București aceleași informații ca pe vremea lui Ceaușescu. „Pot influența (n.red- serviciile secrete) și încă într-un mod hotărâtor, atâta vreme cât anumite părți ale procesului electoral sunt trecute și prin acest filtru. La noi se spune – deși termenul acesta e puțin bizar – că Serviciul de Telecomunicații Speciale răspunde de finalizarea rezultatelor votului ș.a.m.d.. Nu vreau să intru în amănunte aici, dar, peste tot în lume, nu numai la noi, serviciile au o marjă bună în ce privește rezultatul votului și modul în care acest rezultat se vede în realitatea politică postelectorală“, a declarat fostul director al SRI, Virgil Măgureanu, într-un interviu pentru Radio Europa Liberă. „Există purtători de opinie destul de importanți – fie că fac parte din lumea politică, fie din cea economică – și serviciile au bune posibilități să influențeze pe acești purtători de opinie și să facă într-o anumită măsură să încline balanța”, afirmă Măgureanu.
„Eu sunt absolut convins că da”, a afirmat Măgureanu întrebat dacă „și acuma informațiile ajung la fel de repede la Moscova ca pe vremea lui Ceaușescu”.

Recomandările redacției