Vîrsta de aur a groazei

0
464

Se-adevereşte cu fiece zi care trece constatarea de bun simţ, adică excepţională, a lui Constantin Brâncuşi formulată-n cuvintele „Planeta asta şi-a ieşit din ţîţîni!”; dovadă şi probă este chiar ceea ce trăim şi-a fost definit de alt gigant, Emil Cioran, ca fiind „… vîrsta de aur a groazei”.
E groaznic să trăieşti cu frica-n sîn că mîine n-ai să ai ce pune pe masă, că nu vei mai avea loc de muncă şi să-l auzi pe preşedintele pe care şi tu l-ai votat (sau măcar l-ai acceptat, c-aşa-i jocul democratic, nu?), spunînd că statul pe care l-ai ţinut în cîrcă o viaţă nu mai poate-avea grijă de tine întrucît eşti bătrîn la 50 de ani, neproductiv (deci cam leneş), şi-mpovărezi bugetul asigurărilor sociale la care-ai cotizat.
E groaznic să trăieşti cu salariul minim pe economie şi să spună consilierul aceluiaşi preşedinte că eşti un bogătan dacă ai 800 de lei salariu lunar.
E groaznic să trăieşti cu groaza de-a mai apăsa pe-ntrerupătorul becului de groaza facturii care-o să vină şi-o să te lase cu vînt prin buzunare.
E groaznic să te treacă sudorile cînd ţi-apropii mîna de robinet, da-ţi speli mîinile şi faţa cu apa de ploaie colectată-n sufertaşul atîrnat de pervazul ferestrei.
E groaznic să-ţi dezlipeşti sudurile caloriferului vara ca să te-ncălzeşti iarna cu propria-ţi răsuflare, cît vei mai avea răsuflare, de groaza că n-ai suficient salariu să plăteşti factura la-ntreţinere.
E groaznic să ştii că ai construit cîndva în ţara asta fabrici de mobilă, de strunguri, de orologerie, de conserve, de stofe şi stambe, de haine, de jucării, de zahăr, de bere, de pîine, de napolitane şi de multe alte cele, că reprezentanţii tăi şi oamenii lor au vîndut tot, au părăginit tot, au distrus tot, şi-n locul lor s-au construit spermarketuri – c-aveam producţie prea mare, da’ n-aveam comerţ destul.
E groaznic să-ţi alegi reprezentanţi care s-o ducă ca-n sînu’ lu’ Avram, care să-şi fixeze ei salariile cît vor, care să-şi dea imunităţi faţă de legi, faţă de cei care i-au ales şi faţă de Dumnezeu, iar tu s-o duci ca vai de lume, blestemîndu-ţi zilele, soarta şi reprezentanţii.
E însă şi mai groaznic să trăieşti cu toate groazele astea plutindu-ţi în sînge, inundîndu-ţi sufletul şi-nmuindu-ţi oasele-n loc să-ţi iei inima-n dinţi, să ieşi în Piaţa Mare, să-ţi iei aleşii de piept şi de piepţi şi să-i întrebi şfichiuitor, în gura mare: „Ia spuneţi măi musiu, la ce v-am ales eu, mă? Ca să vă fie bine vouă, sau mie? Aud?”.
După un asemenea exerciţiu democratic (altfel firesc, deci natural), toate groazele-ar dispărea şi toate spaimele s-ar topi ca prin minune, iar aleşii tăi, reprezentanţii tăi, ar trăi cu un singur salariu minim pe economie (ca şi tine), ar fi şi ei bogaţi cu 800 de lei pe lună şi-ai vedea-n parlament o bătălie cum nu s-a mai văzut – pentru urcarea salariului minim.
Cum însă trăim vremurile „vîrstei de aur a groazei” (vezi înc-odată Emil Cioran), şi cum „Planeta asta şi-a ieşit din ţîţîni” (Brâncuşi dixit!), groazele vor rămîne la locul lor, cu lamentaţiile optimist-fataliste de rigoare: „Aşa ne-a sortit Dumnezeu: să ne ia dracu’”, ceea ce-i totuna cu „Săru’ mîna, dom’ reprezentant, să trăiţi bine!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.