Deținătoarea Cupei României (faza județeană), Șoimii Lipova a avut parte de un debut slab în partida cu Cetate Deva, din turul trei al competiției naționale.  Pe terenul din Zăbrani, pe o vreme închisă, în prezența a 100 de spectatori, oaspeții au deschis scorul încă din minutul 4.
Șaucă a centrat de pe dreapta, iar Bloj a înscris cu capul de la colțul lung.  „Alb albaștrii” au echilibrat partida, au avut o posesie mai bună, dar oaspeții au rămas periculoși pe contraatac prin jucătorii lor de viteză. Deși ritmul partidei a fost bun, s-au greșit multe pase și de o parte și de alta, ocaziile făcându-și apariția doar pe final de repriză. În minutul 38, Tecsi a reluat puțin pe lângă vinclu la o centrare a lui Șaucă, pentru ca de partea celalată, Gherghel să tragă de puțin pe lângă, mingea fiind deviate de un adversar. 0-1, scor la pauză.
Lipova s-a întors foarte montată de la cabine și a început perfect repriza a doua. În minutul 48, Orza a centrat perfect de pe dreapta și Filimon a reluat cu capul în cros, sub bară. Devenii au reacționat imediat și au avut două bune situații, Tecsi a întârziat șutul din careu și a fost blocat, iar șutul de la 25 de metri al lui Robert Cristian a fost parat de Bujor. Apoi, pe o contră, Velici a scăpat de marcaj, a șutat cu stângul în diagonală, de la 15 metri, mingea adulmecând bara de la colțul lung. Gazdele au întrerupt o perioadă de joc anostă cu o ocazie bună în minutul 83, Filimon a primit o minge de la Sergiu Popa, a pătruns în careu pe stânga, a șutat în diagonală dar balonul s-a scurs la jumătate de metru de butul din stânga porțiii lui Bodea.
Cum scorul a fost egal s-a intrat în prelungiri, iar aspectul meciului a fost echilibrat și ocaziile împărțite egal. Mai întâi, șutul lui Vaștag de la 25 de metri l-a prins pe Bujor în poartă după ce acesta degajase un balon de la 10 metri lateral stânga, de cealaltă parte, Vasinc nu a concretizat o pătrundere impetuoasă pe partea dreaptă și asta pentru că finalizarea a fost defectuoasă.
La felul cum s-a jucat în ultima repriză de prelungiri, cu echipele consumându-și și ultima picătură de energie, ere clar că niciuna nu-și dorea loteria penalty-urilor. Ambii portari au avut serios de lucru, dar „filmul” s-a rupt neașteptat pentru Lipova. Era minutul 115, când Vaștag a centrat din lovitură liberă de pe dreapta, Pistol s-a desprins din marcaj și a trimis la colțul scurt cu capul. Lipova a revenit în atac dar Bodea nu s-a lăsat învins. Mai întâi, a reținut șutul lui Sergiu Popa, iar apoi a ieșit la timp  și a atins decisive balonul în fața lui Vasinc care scăpase în careu.
Dar scorul nu a „înghețat” așa și asta pentru că proaspăt intratul Vîrtan a pătruns pe dreapta, a tras la poartă, Bujor a respins în față până la Lintaru care a trimis în stânga lui Bujor pentru 1-3. Era chiar minutul 120, iar visul Lipovei de a aduce la Zăbrani o echipă de Liga a II-a în Cupa României se încheia definitiv.
Formații:
Șoimii Lipova: Bujor – Kocsis (’71 Pantea), Pașcu (’91 Bercu), Blănaru, Edu – Orza, Bier, Sergiu Popa, Filimon – Vasinc, Gherghel (’52 Piț).
Cetate Deva: Bodea – Petresc, Pistol, Kereki, Doboș – Șaucă, Vaștag, Cristian, Bloj (‘105 Sahru) – Tecsi ( ’59 Lintaru), Veleci ( ‘118 Vîrtan)
Arbitri: Aurel Vărzan (Timi­şoara); Asistenţi: Vasile Marius Duţă (Avrig) şi Daniel Nagy (Mediaş).

Recomandările redacției