Viscri, satul românesc al Prinţului Charles – Părăsit de localnici, iubit de moştenitorul britanic

0
267

L ocalitatea tipic săsească din comuna Buneşti, judeţul Braşov, este un sat transilvănean des­pre care a început să se vorbească din ce în ce mai mult după ce moştenitorul coroanei britanice a cumpărat o casă aici, în anul 1998.
Astăzi, când vorbeşti de Viscri, vorbeşti despre satul Prinţului Charles. Casa cum­părată de acesta se află la numărul 163 şi este o locuinţă ţărănească tradiţională fermecătoare, parţial construită în 1777. În 1998, Prinţul de Wales a achiziţionat casa prin intermediul fundaţiei sale caritabile din Marea Britanie, în dorinţa de a-i încuraja şi pe alţi investitori să contribuie la păstrarea patrimoniului arhitectural unic al zonei.
Zona săsească a fost părăsită aproape în întregime de saşii transilvăneni după că­derea comunismului, când aceştia au emigrat în Germania, iar superbele case de acolo au fost lăsate de izbelişte. După intervenţia prinţului, a urmat un proces lung şi atent de restaurare a locuinţei, astfel încât aceasta să poate fi închiriată şi de turişti. Iar turiştii chiar sunt atraşi de acest colţ transilvănean, vizitat, conform statisticilor, de circa 15.000 de oameni în fiecare an.
Biserica fortificată, punctul zero al satului
Această capelă ridicată de secui a fost preluată de saşi şi fortificată un secol mai târziu, mai exact în secolul al XIII-lea, pentru ca, azi, Biserica Evanghelică rezultată să se numere printre cele mai frumoase din Transilvania.
De ce să vizitezi Viscri
Chiar dacă majoritatea celor veniţi aici o fac pentru a călca, cum ar veni, pe urmele Prinţului Charles, există şi alte motive pentru o escapadă în acest sat. Dacă eşti genul care preferă locurile liniştite, aici este de tine. Satul pare rupt de vremurile moderne, dar compensează prin frumuseţea sălbatică a peisajului şi prin casele deosebite, cu arhitectură tradiţională săsească. Aici poţi admira locuinţele cu faţade colorate în nuanţe de verde, albastru şi crem şi cu tradiţionalele porţi săseşti înalte şi din lemn masiv.
Atracţia culinară locală
Gurmanzii cunoscători îţi vor recomanda să nu pleci de aici fără să guşti vestita dulceaţă de Viscri, cu o reţetă care se pierde în negura timpului. Se spune că aceasta este preparată dintr-un mix de fructe pe care le găseşti doar în pădurile din această zonă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.