de Paul Krizner
Ce frumos zâmbește lumea, nimic nu pare a fi trist în jurul meu, totul e inundat de fericire și de o lumină puternică ce se strecoară printre oameni, sincer e o neobișnuită fericire în jurul meu, nu pot să cred că oamenii se iubesc, se respectă, se țin de mână, vorbesc unii cu alții, își zâmbesc fără să țină seama care unde lucrează.
E atâta fericire printre fulgii de nea ce sărută pasional pământul, toți se iubesc, toți zâmbesc, toți au o pace lăuntrică, greu de descris. Răzleț văd câte un suflet nostalgic ce parcă plânge că nu e ca marea majoritate care se bucură și se îmbrățișează parcă după o perioadă lungă de când nu s-au mai văzut.
E o icoană celestă ce nu se sfârșește, surprinzându-i pe toți chiar și pe mine fericiți, sincer nu-mi vine să cred, chiar toți oamenii se iubesc, oare chiar toți tinerii sunt fericiți analizând fracții și ecuații interminabile la mate, oare toți se întâlnesc la o cană cu ceai la fel de fierbinte ca inima lor. Doamne câtă lumină e în sufletul lor? Doamne chiar și iarna aceasta i-a surprins pe toți fericiți și îndrăgostiți, zâmbindu-le ca raza de soare ce se oglindește în stratul alb de zăpadă.
Acum toate sunt pline de liniște și de farmec divin unde nu se mai găsește negrul sumbru al oamenilor falși care postează în ceea ce nu sunt crezând că sunt, acum e atâta pace și liniște în jur încât îmi doresc să mă ciupesc de picior să văd dacă nu cumva am adormit, dar mi-e teamă, da mi-e teamă să nu mă trezesc din această beție a somnului unde toți sunt fericiți.
Oare cum ar arăta lumea cu oameni fericiți, cu oameni care iubesc și care zâmbesc indiferent de greutățile prin care trec, oare cum ar arăta lumea fără frustrați ranchinoși care își asumă merite pe care nu le merită, postând în adevărate elite subculturale, ce aspiră respirând un duh al mândriei și al răutății, oare cum ar arăta lumea cu oameni simpli, modești și frumoși, oare cum ar arăta lumea fără ipocriți și parveniți cărora le este frică de trecutul lor dubios dar azi postează în smerite și răzbunătoare persoane, oare cum ar arăta lumea fără politicieni și imbecili umflați ca orezul în sarmale, dar oare cum ar arăta lumea fără un gram de răutate, cu siguranță ar fi un colț de rai după care toți tânjim dar nu vedem că e în jurul nostru.
Și totuși acești oameni minunați care-mi zâmbesc par a fi din altă lume, parcă nu sunt cei reali, un zgomot în surdină îmi distrage atenția și dintr-o dată mă ridic în capul oaselor,… da din păcate a fost doar un vis, un vis frumos care nu aș vrea să se termine, un vis în miez de noapte, poate eu sunt de vină că visez ceea ce e puțin probabil că se va întâmpla, dar vă rog domnilor… vă rog lăsați-mă să visez în continuare, pentru că e visul meu… e visul unei nopți trecute.
Și totuși vă rog visați, vin sărbătorile, măcar acum să simțim că Dumnezeu este mai aproape prin Pruncul Iisus care a venit în lume să o mântuiasă, dar se pare că acest lucru va fi înterzis.
Praznic luminos!
