România a ratat dramatic calificarea în finala Campionatului European Under 21, după 2-4 (2-1), după o semifinală nebună şi ago­nizantă, cu Germania, la Bologna. „Tricolorii mici” au fost la extreme în cele două reprize. Prima a fost cea mai bună făcută la turneul de vis din Italia și San Marino, în timp ce a doua, cea mai slabă. Campioana en-titre a întors „dubla” lui Pușcaș din primele 45 de minute, golurile decisive venind când ne pregăteam de prelungiri.
Cu aproximativ 15 mii de suporteri alături, în tribunele de pe Renato Dall’Ara, românii au început curajos, dar au primit gol pe o contră adversă , de la Amiri (min. 21). 5 minute mai târziu, Hagi a obținut un penalty pe care George Pușcaș l-a transformat în golul egalării. Puștii lui Rădoi au continuat să atace, au avut o posesie zdrobitoare și au cules și roadele înainte de pauză. Ivan a primit pe stânga de la Hagi și i-a pus mingea pe cap aceluiași Pușcaș, care a trimis în stânga lui Nübel.
Oarecum inexplicabil, românii au cedat total inițiativa după pauză, iar Germania a atacat în valuri la poarta lui Ionuț Radu. A și egalat repede de la punctul cu var, prin Waldschmidt (54), după care au ratat și alte ocazii imense. Inevitabilul s-a podus în minutele 90 și 90+4, când tot Waldschmidt și apoi Amiri au înscris golurile calificării în finală din două lovituri libere de la marginea careului. „Gene­rația de fier” a terminat în lacrimi întâlnirea și aventura ei la Euro cu ambii fotbaliști arădeni, Dennis Man și Adi Petre, în teren.
Formații:
Germania: 1. Nübel – 3. Klostermann, 4. Tah (c), 5. Baumgartl, 14. Mittelstädt – 6. M. Eggestein (21. Maier 89) – 19. Neuhaus (9. L. Nmecha 79), 8. Dahoud (20. Koch 90+4), 7. Öztunali – 10. Waldschmidt, 18. Amiri. Selecționer: Stefan Kuntz
România: 1. Radu (c) – 6. Manea, 5. Nedelcearu, 4. Pașcanu, 3. Ștefan – 21. Băluță, 17. Cicâldău (20. Ciobanu 69) – 8. Man, 10. Hagi, 19. Ivan (7. Coman 55) – 9. Pușcaș (11. Petre 87). Selecționer: Mirel Rădoi

Recomandările redacției