Vizită din Indonezia la Camera de Comerţ Arad

0
419

CCIA

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad, arh. Gheorghe Seculici, a primit în data de 11 iunie vizita Excelenței Sale, Ambasadorul Republicii Indonezia, domnul Diar Nurbintoro, aflat în delegație oficială în regiunea de Vest.

Diar Nurbintoro a fost însoțit de consilieri din cadrul Ambasadei și a fost deosebit de interesat de potențialul investițional al zonei și de oferta bogată de servicii și evenimente a Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad.

“Domnul ambasador și-a manifestat interesul de a dezvolta o colaborare între camerele de comerț din Indonezia și cele din România. Mai mult decât atât, Excelența Sa a subliniat importanța dezvoltării schimburilor comerciale dintre cele două țări, fiind interesat de regiunea de Vest, prin potențialul pe care îl deține și de evenimentele organizate de CCIA Arad la complexul EXPO Arad”, a declarat Gheorghe Seculici, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad.

Cu ocazia acestei vizite oficiale, CCIA Arad a organizat un forum la care au participat agenți economici, cu predominanță din turism, aceștia având posibilitatea de a avea contact direct cu reprezentanții oficiali ai Indoneziei. De asemenea, E.S. a lansat invitația către mediul de afaceri de a participa la cea   de-a XXX-a ediție a TradExpo Indonezia, care va avea loc, în perioada 21-25 octombrie 2015, la Jakarta, Indonezia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.