Vladimir Putin, președinte al Rusiei pentru încă 15 ani

0
459

Miercuri, 24 martie, deputații ruși din camera inferioară a Parlamentului au adoptat o lege, care-i oferă liderului de la Kremlin dreptul de a candida pentru alte două noi mandate prezidențiale. Astfel, Vladimir Putin ar putea rămâne președintele Rusiei încă 15 ani, adică până la vârsta de 83 de ani. 

Proiectul aprobat în lectură finală de camera inferioară a Parlamentului Rusiei mai trebuie confirmat de cea superioară, Consiliul Federației și promulgat de președintele propriu-zis. 

Inițiativa a fost realizată pentru a alinia „legislația electorală în acord cu noile norme ale Constituției”, în urma referendumului constituțional din vara anului 2020, când cetățenii ruși au decis că Vladimir Putin poate rămâne la putere până în anul 2036 și să ajungă la șase mandate de președinte al Rusiei. 

Limita de două mandate pentru un președinte încă va exista, dar nu se va aplica pentru care au mai deținut funcție de șef al statului până la intrarea în vigoare a amendamentelor aduse Constituției. 

Dintre foștii președinți, Dmitry Medvedev ar putea beneficia de amendamente, dar șansele sunt aproape nule, cât timp Putin rămâne pe poziție. Putin a ajuns la putere în anul 2000, în 2004 a obținut cel de-al doilea mandat, iar în 2008-2012 a ocupat funcția de președinte apropiatul său, Dmitry Medvedev, iar Putin a fost premier. Din 2012 a revenit Putin la funcția de președinte, iar în 2018 a obținut un nou mandat, valabil pentru șase ani. 

Mandatul în curs al lui Vladimir Putin și respectiv precedentul, din 2012, au o durată de șase ani de zile, ca urmare a unei modificări aduse Constituției.  

Teoretic, liderul rus ar fi trebuit să se retragă la finalul mandatului curent, care-i expiră în anul 2024. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.