Ionuț Popa a fost sâmbătă față în față cu vechiul său elev și coleg de bancă tehnică de mai târziu, Dan Stupar. Șoimii Pâncota și UTA II au avut amândouă etapă liberă, așa că și-au umplut timpul cu un meci disputat pe arena din Șiria.
În formația divizionarei secunde a apărut, după mult timp, Adi Rusu. Apărătorul a revenit după o lungă perioadă de absență provocată de o accidentare care a necesitat și operație. Primul unspreze al alb-negrilor a arătat așa: Pașcalău – Maghici, Traore, Rusu, Siminic – Issa, Suciu – Gavri­lescu, Vladu, Dragalina – Sălăjan.
Dincolo, Stupar a avut câteva nume de la prima echipă. Revesz – Ad. Popa, Irina, Wild, Aldan – Jorza, Prună – Gheorghiță, Leucuța, Vlad – Bulza a fost alcătuirea de start a roș-albilor.
Iulian Vladu a deschis scorul: folosit ca mijlocaș central de Ionuț Popa, noul venit a reluat în plasă o centrare venită de pe dreapta de la Gavrilescu (10).
Șoimii au rămas la control și au mai ajuns de două ori aproape de gol, protagoniștii celor mai periculoase faze au fost Sălăjan și Dragalina.
Tânâra gardă a UTA-ei a ținut pa­sul și a egalat cu patru minute înainte de pauză: centrare de pe dreapta, Sorin Leucuța le-a luat fața apărătorilor pâncotani și l-a învins pe Pașcalău, 1-1, scor cu care s-a încheiat primul act.
Intrat la pauză, Albert Voinea i-a adus din nou pe Șoimi în avantaj, la patru minute de la reluare, dar Leucuța și-a mitraliat din nou fosta echipă, egalând din lovitură liberă la două minute distanță, 2-2.
Pe lângă Voinea, pe parcursul actului doi Ionuț Popa i-a mai văzut la lucru pe Lengyel, Dubeștean, Burian sau Gîlcă, în vreme ce Stuparu i-a mai folosit pe Ghergar, Petrache, dar și pe fiul său, Nicholas.
Finalul a fost animat de câte o oca­zie mare de fiecare parte: mai întâi Leucuța a nimerit bara și, pe contră, Voinea a ratat din 6 metri. Apoi, Sorin Tarcea, directorul sportiv al alb-negrilor, care și-a reluat preț de 90 de mi­nute vechea meserie, a fluierat finalul.

Recomandările redacției