În această săptămână, holurile Inspectoratului de Poliție Județean Arad au răsunat de vocile colindătorilor care au încântat polițiștii arădeni. 

În acest an, poate mai mult ca în alții, vocile micilor artiști au sunat mai puternic, colindele fiind auzite de toți polițiștii din clădire.

,,Peste 80 de copilași ne-au convins, prin cântecele lor, că au fost cei mai cuminți, pentru ca Moșul să fie și mai darnic cu ei, în seara de Ajun’’, au declarat reprezentanții IPJ Arad. 

De asemenea, polițiștii i-au răsplătit pe cei mici, astfel că fiecare colindător a primit un mic cadou.

,,Sărbătorile sunt prilej de bucurie pentru toți copiii, mici și mari, un moment prielnic pentru a ne bucura de toate lucrurile bune și frumoase din viață”, au mai declarat polițiștii arădeni. 

Recomandările redacției