Voi pleca…

de Paul Krizner
Ştiu că nu sunt pentru o veşnicie pe acest pământ, sincer nici nu mi-aş dori, ştiu că într-o zi voi pleca cât mai departe şi nimeni…, dar nimeni nu va şti ceasul când voi pleca, când voi răspunde la chemarea Ta, Doamne.
Voi pleca poate din multe inimi, că aşa este viaţa, desparte atâtea drumuri dintre noi, însă poate voi trăi în fiecare crâmpei de soare pe care l-am semănat în atâtea suflete, voi pleca în ciuda faptului că pentru mulţi este un mister şi doar albastrul cerului ne mai cuprinde. Voi pleca fără nimic din ceea ce ne sunt date pe pământ, voi pleca doar cu o inimă ce a dus uneori primăvara în suflete, alteori nostalgii plăcute şi poate un gram din marea dragoste a lui Dumnezeu pe care am revărsat-o în atâtea fiinţe dragi. Voi pleca, dar voi trăi, în ciuda faptului că nu ne vom mai revedea, şi totuşi, voi pleca acolo unde braţele părinteşti sunt mereu întinse, voi pleca aşa cum pleacă soarele în amurg, dar fără să mă întorc, voi pleca cum plecăm toţi din lumea asta, voi pleca păstrând din toate doar amintirile frumoase ce mi-au schimbat viaţa într-o mare de frumos, voi pleca şi voi iubi, chiar şi acolo unde voi pleca…
Da, voi pleca, dar nu cum pleacă cineva din viaţa ta sau a mea, lăsând în urmă răni ascunse, ce mai târziu se pot vindeca doar printr-o simplă întoarcere înapoi, voi pleca poate prea tainic şi prea liniştit cu mine însumi, în ciuda revoltei unora că am plecat, dar oare bobul de grâu, dacă nu putrezeşte va da roadă? Nicidecum; şi el pleacă pentru a da rod însutit. Oare floarea ce îmi înmiresmează fiecare zi, oare de nu-i va cădea petalele, va putea fi rod pentru primăvara ce vine? Oare teiul de nu va înflori, ar mai da de lucru albinelor ce cu atâta trudă adună polenul pentru a ne îndulci pe noi, care vom pleca? Oare anii nu trec peste noi cu un scop, de a deveni mai buni? Oare natura nu-şi urmează cursul firesc de a se schimba pentru a se reînnoi? Oare omul nu suferă pentru a dobândi fericirea? Oare în creştinism nu mor întâi pentru ca mai apoi să trăim în Hristos? Oare nu din toate trebuie să învăţăm cum să trăim în veci, cum să trăim pentru veşnicie, pentru Dumnezeu, începând chiar aici de pe pământ?
Voi pleca ca şi cum nu am fost de mult sau poate prea mult pe aceste meleaguri, voi pleca ca şi cum aş relua visele din nopţile cu lună plină, voi pleca, nu neapărat pentru că toţi plecăm, ci pentru că tuturor ne vine rândul să spunem „voi pleca”.
Continuarea în numărul viitor