Asistăm la o pre… precampanie prezidenţială, extinsă la nivel de DNA şi alte instituţii. Fiecare dintre competitori, direcţi sau indirecţi, apelează la toate instrumentele, unele mai aproape de lichelism, altele mai morale, nu pentru a-şi tranşa lupta, ci pentru a-şi lichida adversarii. Din păcate, în această luptă de gherilă, de-a dreptul stradală, mulţi dintre competitori apelează nu doar la mass-media, ci şi la anumite instituţii…
E clar că Băsescu nu (mai) are nicio şansă de a câştiga prezidenţialele. Nu el personal, din motive de Constituţie, dar nici măcar cel pe care-l sprijină. Însuşi faptul că nu o mai ţine de subţiori pe Lenuţa demonstrează ideea că Băsescu e deja perdant. Dar mai are un „ambiţ”, acela de a nu-l vedea pe Victor (Viorel) Ponta chiriaş la Cotroceni. Aşa că burghiază unde poate, inclusiv la anumite instituţii – unele pe care le (mai) controlează, altele pe care le contestă – pentru a săpa la temelia actualului premier.
De asemenea, aspectul mediatic este destul de important în această incipienţă electorală. Lumea se împarte în pro şi contra Voiculescu, în pro şi contra Băsescu, în pro şi contra Ponta. Se ţes scenarii, se boiesc personaje, se îmbălsămează alte personaje, se invocă stenograme, se dezvăluie înregistrări audio (cam greu acceptate în instanţă), se crează iluzia unor dezvăluirii şocante, se dezvăluie unele „secrete” ştiute de toţi dar greu de probat. Totul în numele unei lupte care are ca finalitate funcţia de preşedinte al României…
În fapt, rămânem robii ideii de tătucă. La un sfert de secol de (re)democraţie, încă avem ideea de „El Lider Maximo”, de padişah, faraon, şahinşah sau cum vreţi să-i spuneţi. Încă avem crezul că de la Cotroceni se trag toate sforile, că depindem de un păpuşar şef. Sau, cel puţin din prisma clasei politice, ni se induce ideea unui tătuc care taie şi spânzură.
Sincer, cam de acelaşi scenariu am avut parte în 25 de ani, fie că a fost vorba de Iliescu sau Băsescu. Poate doar Constantinescu a ieşit din tipare, dar într-un mod care l-a dus spre un faliment politic, nicidecum într-o zonă care să confere Instituţiei Prezidenţiale un statut într-adevăr democratic şi echilibrat. Ca şi concluzie, avem o ţară prezidenţialo-dependentă şi pentru a cuceri această redută personajele politice se ajută de diferite scenariii, unele mai ciudate decât celelalte, apelează la Voiculeşti şi Băseşti, la Udre şi Antoneşti. O adevărată telenovelă pe care electorul cu trelecomanda în mână le trăieşte mai ceva ca ultimul sezon din Urzeala Tronurilor.
