voluntari

Voluntarilor li s-au alăturat elevi arădeni

Câţiva voluntari străini îndeamnă arădenii să facă sport, angrenându-i în diverse acţiuni în aer liber. Asociaţia „Centrul Judeţean de Voluntariat Arad” coordonează şi găzduieşte proiectul  „Active Together”, ce este aplicat în cadrul Programului „Erasmpus+”, Serviciul European de Voluntariat.

În cadrul .acestui proiect patru voluntari străini din Austria, Italia şi Polonia au organizat de curând o activitate outdoor de mişcare şi sport, constând în excursii şi deplasări cu bicicletele pe un traseu din cadrul Parcului Natural Lunca Mureşului Arad.

Alături de voluntarii străini au fost prezenţi şi elevi ai Colegiului Naţional „Elena Ghiba Birta” din Arad.

Acest proiect este finanţat cu sprijinul Comisiei Europene.

Recomandările redacției