votÎntr-o şedinţă de urgenţă, aleşii judeţului au aprobat proiectul ce se referă la reabilitarea, modernizarea şi dotarea cu aparatură a ambulatoriului integrat al Spitalului Jude­ţean. După cum anunţam în nu­mă­- rul trecut al ziarului nostru, Consiliul Judeţean a câştigat fonduri nerambursabile de peste 25,5 milioane de lei, prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013 (POR), pentru acest proiect. După inspecţiile unor specialişti în proiecte ai Agenţiei de Dezvoltare Regională Vest, programate săptămâna aceasta, Consiliul Judeţean urmează să semneze contractul de finanţare prin POR.
După cum arată documentele aprobate în Consiliul Judeţean, în total, proiectul pentru reabilitarea şi modernizarea ambulatoriului se ridică la peste 34,78 de milioane de lei, din care, prin POR, CJA ar urma să primească finanțare nerambursabilă de peste 25,5 milioane de lei. Administraţia jude­- ţeană va trebui să asigure o contribuție substanțială la cheltuieli, de aproape 2,55 milioane de lei. Ambulatoriul integrat din structura Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă va fi gata reabilitat şi modernizat în 16 luni de la atribuirea lucrărilor adică, cel mai probabil spre finalul anului viitor. Pentru acest proiect s-au făcut demersuri şi în anii trecuți, însă doar anul acesta s-a dat aviz pozitiv pentru finanţare.

Recomandările redacției