Unul dintre cele mai importante proiecte de reabilitare a infrastructurii, și anume cel pentru Arad – Buteni este pe cale să fie contractat. De altfel, la jumătatea acestei luni, conducerea Consiliului Județean a anunțat că se fac ultimele demersuri înaintea semnării contractului de finanțare pentru acest drum, pe Programului Operaţional Regional (POR). Consiliul Județean a trebuit să aprobe toate documentațiile tehnico-economice pentru acest proiect.

În ședința ordinară a Consiliului Județean de săptămâna aceasta, aleșii județului sunt chemați să-și exprime votul vizavi de proiecte importante de reabilitare a drumurilor. Este vorba de drumul care leagă Aradul de Pâncota, precum și tronsonul Buteni – Pâncota.

Pe ordinea de zi a ședinței se regăsește proiectul privind „Modernizare DJ 709 km 0+800…30+700 Arad – Pâncota şi Reabilitare DJ 792C km 0+000…21+000 şi 26+000…36+300 Buteni-Pâncota”. La vot intră atât partea tehnică, cât și cea financiară a acestuia.

Celălalt drum important care urmează să fie modernizat pe bani nerambursabili prin Programul Operaţional Regional (POR) este drumul de legătură dintre judeţele Arad şi Timiş, între localităţile Sânpetru German şi Gelu (județ Timiş). Lucrările efective ar urma să înceapă în prima parte a anului 2018.

Recomandările redacției