Bugetarii norocoși

Angajații din privat se consideră de cele mai multe ori, să spunem mai puțin norocoși decât bugetari. Și asta pentru că, după cum se știe, întotdeauna bugetarii sunt recompensați cu diverse sporuri, tichete, cu mai multe zile libere și cu mult râvnitele…vouchere de vacanță.

Mai în glumă, mai în serios, mulți angajați din privat sunt uneori îndreptățiți să simtă… puțină invidie. După cum se știe, salariații de la stat beneficiază și în acest an de tichete de vacanță, pe care le pot folosi aproape oriunde în țară, după bunul plac. Lesne de înțeles că nu-i tot una să îți acopere statul un weekend la munte, cu a scoate din buzunarul tău banii de cazare și masă.

Dar nu doar bugetarii sunt norocoși pentru că primesc vouchere, ci și agențiile de turism care au parte de vânzări cu până la 40 la sută mai mari, de la introducerea acestor tichete. Se fac oferte și pachete turistice avantajoase pentru cei cu tichete de vacanță.

Bugetarii, mai relaxați decât angajații din privat

Cum sezonul estival se va deschide în curând, cererile de oferte pentru minivacanță, weekend-uri și minisejururi și vacanțe de șapte – 10 zile, pe vouchere sunt în creștere. Mii de bugetari arădeni profită de tichetele de vacanță, potrivit agențiilor de turism, nu doar în zilele decretate libere, ci în tot anul. Și așa sunt mai împăcați și bugetarii și agențiile de turism și unitățile hoteliere.

Mulți români nu își permit să plece în concediu ori minivacanță, de mai multe ori într-un an. Nu-și permit să meargă într-un sejur în Maramureș, pentru că își drămuiesc banii pentru un concediu estival. Dar bugetarii sunt mai norocoși și fără statistici oficiale, trebuie să o spunem pe cea dreaptă – au parte de mai multe vacanțe și minivacanțe de cât cei din privat.

Voucherele de vacanță se acordă în valoare de 1450 de lei de salariat, la aceeași valoare ca și anul trecut. Persoanele care beneficiază de vouchere de vacanță pot achiziționa servicii precum cazare, masă, transport, servicii de tratament și de agrement sau pachete turistice. Legea impune însă, la folosirea voucherelor achiziționarea a cel puțin o noapte de cazare.

Puțin derutați de stat… la durata minivacanței

Se apropie Paștele și 1Mai – deci o minivacanță de primăvară, înaintea sezonului estival, astfel că, în această perioadă mulți bugetari și-au folosit tichetele de vacanță. Românii se vor bucura de o minivacanță mai lungă de această dată. Motivul este faptul că, pentru prima dată, Vinerea Mare – 26 aprilie este zi liberă prin lege. Numai că Guvernul a hotărât abia la început de martie să dea decret pentru o nouă zi liberă, fapt care i-a derutat puțin pe cei care și-au făcut planuri pentru minivacanță.

Mulți n-au știut sigur că vor avea mai mult timp liber și nu și-au putut lua sejururi pe măsură. Dar n-au avut de pierdut oricum. „Am avut cerere mare cu voucherele de vacanță. Dar s-a aflat cam târziu că minivacanța va fi prelungită de la Guvern, astfel că, unii arădeni nu au știut exact cât vor avea liber. Așa că, mulți au ales sejururi mai scurte, de weekend, mai aproape de casă, pentru Felix, 1 Mai, Herculane, Arieșeni. Au optat mult pentru 2, 3 zile de cazare. În această perioadă, ofertele s-au găsit mai greu. Și asta pentru că multe unități de cazare din stațiuni sunt deja ocupate, multe oferte fiind luate mai din timpul anului“, a spus Anca Pîrva, administrator al unei agenții de turism arădene.

Marți, 30 aprilie, după Paște, bugetarii ar urma să revină la muncă, însă miercuri – 1 Mai, va fi din nou zi liberă. Dacă unii vor avea liber și marți putem spune că vor fi chiar norocoși. „Cei care s-au gândit din timp cum să le folosească au fost și mai norocoși, datorită ofertelor noastre, dar și pentru că, acum este o perioadă aglomerată și se găsesc mai greu unități hoteliere și pensiuni libere. Pentru sejururi mai scurte, mulți arădeni aleg Felix și Herculane. De asemenea a existat cerere pentru stațiuni balneare, pentru Sovata și pentru Arieșeni. Voucherele sunt avantajoase, întrucât pot merge oricunde în țară, nu doar în stațiuni, ci oriunde în unitățile de cazare care le acceptă. Și putem spune că arădenii profită mult de aceste vouchere. Cu minivacanța de Paște și 1 Mai au fost puțin nehotărâți, întrucât n-au știut exact câte zile libere vor avea“, a spus Dacian Toduța, administrator al unei agenții turistice arădene.

De menționat că, salariaţii din domenii cu activitate continuă, care nu se vor putea bucura de aceste zile libere, trebuie să fie recompensați de angajatori.

Ce preferă arădenii

Faptul că bugetarii au primit în acest an vouchere de vacanță a creat o creștere a cererii pentru destinațiile interne, în special pentru litoralul românesc, dar și pentru munte.

Reprezentanții agențiilor de turism spun că, de la introducerea lor au avut parte de un val de cereri pentru zone turistice din țară. Numai anul acesta, până acum, cererea a fost deja extrem de mare. „Putem spune că cererea cu aceste vouchere a fost explozivă, de la introducerea lor. Am avut cerere de early booking de anul trecut pentru litoralul românesc, dar și pentru alte stațiuni. Se merge mult în Valea Prahovei, Sinaia, Azuga. Dar pot spune că se aleg și alte locații. Se merge oriunde atâta timp cât există tichete de vacanță. În această perioadă nu mai sunt foarte multe oferte libere. În tot anul am avut cerere pentru oferte pe vouchere. Spre de exemplu, un cuplu primește tichete are 2900 de lei la dispoziție. Dacă mai pune 1.000 de lei să zicem din buzunar, poate merge cu o ofertă luată din timp, vara în Mamaia, într-un hotel foarte bun. Introducerea acestor vouchere a avut un impact pozitiv asupra dezvoltării turismului românesc și desigur, implicit asupra agențiilor turistice“, explică Dacian Toduța, administratorul unei firme turistice arădene.

Cerere cu până la 40 la sută mai mare, la agenții

De asemenea, turismul rural ia amploare, în timp ce mulți preferă pensiuni în zone agroturistice. Turismul românesc este mult încurajat și se pare că, toată lumea are de câștigat de pe urma acestor vouchere. „Cu aceste vouchere am avut cerere mare din partea arădenilor pentru vacanțe în Maramureș, Valea Prahovei și Bucovina. În general, vânzările au crescut cu până la 30, chiar până 40 la sută. Și mă refer aici, de la introducerea acestora“, a mai spus Anca Pîrva.

De menționat că, nu chiar toți bugetarii primesc tichete de vacanță, o parte mica neavând parte de acest „răsfăț“. Există o inițiativă a unui partid, pentru introducerea de vouchere de vacanță și pentru salariații din privat. Deocamdată, rămâne un vis pentru cei care lucrează la patron.

 

Recomandările redacției