carieraÎn prezent, piaţa muncii s-a mai modificat. Au apărut noi joburi, noi posibilităţi. Pentru acestea este însă nevoie şi de calificare. Cei cu studii superioare pot urma cursuri de consilieri pentru dezvoltare personală. Iată ce trebuie să ştii dacă te-ai hotărât să mergi pe această cale.

Pentru a te înscrie la un astfel de curs ai nevoie de studii superioare finalizate, cu diplomă de licenţă.

Ce beneficii ai:

  • parcurgerea unui program complet (150 de ore)
  • participarea la o formare sub supervizarea unui expert
  • obţinerea unei certificări naţionale şi internaţionale care îţi oferă posibilitatea practicării profesiei de Consilier pentru dezvoltare personală recunoscută în UE
  • dobândirea de cunoştinte, abilităţi, tehnici, instrumente, aptitudini şi atitudini necesare pentru lucrul cu clienţii în cadrul sesiunilor de consiliere
  • îmbunătăţirea relaţiei cu cei din jur şi autocunoaştere
  • explorarea, înţelegerea şi rezolvarea unor probleme din zona personală sau profesională.

Opinia specialistului

“Intervenţia specializată a consilierului pentru dezvoltare personală constă în ghidarea, susţinerea şi încurajarea interlocutorilor, prin intermediul unor tehnici şi instrumente specifice, în vederea sondării şi relevării propriilor capacităţi şi resurse şi a conştientizării punctelor critice din existenţa proprie şi a posibilităţilor de depăşire a situaţiilor neconvenabile”, ne spune Mugur Bădărău, formator certificat, cu peste 15 ani de experienţă în formarea profesională.

Cât te costă

Un modul costă în jur de 300 de euro. De obicei, sunt mai multe module şi poţi beneficia de reduceri. Plata se face în lei, la cursul BNR.

Sursa: http://www.libertatea.ro

Recomandările redacției