scule_reamenajari_locuintaTe gândeşti să-ţi renovezi casa sau să faci unele reparaţii? Situaţia financiară nu-ţi permite angajarea unui profesionist, dar ai nevoie de o bormaşină, un aparat de sudură sau o maşină de tăiat gresie şi faianţă pentru o perioadă scurtă şi nu ai vrea să le cumperi? Există varianta închirierii sculelor de care ai nevoie.

Dacă doreşti să economiseşti bani şi să nu investeşti în cumpărarea de unelte pentru reparaţii acasă sau eşti proprietarul unei grădini cu gazon, cu siguranţă ai nevoie de o maşină de tuns iarba, iar varianta închirierii lor poate fi la îndemâna oricui fără mari sacrificii financiare.

Unele magazine îţi pun la dispoziţie echipamente specifice spre închiriere temporară. De exemplu, pe sculedeinchiriat.ro găseşti motofierăstrău cu 80 de lei pe zi, aspirator cu spălare cu 80 de lei, scară de aluminiu cu 80 de lei şi generator de sudură cu 200 de lei.

Pe inchirieriunelte.ro găseşti rindea electrică cu 35,70 de lei pe zi sau schelă mobilă cu 120 de lei pe zi. Bricostore îţi pune la dispoziţie maşini de tăiat gresie şi faianţă cu 30 de lei pe zi, maşini de găurit cu 25 de lei pe zi, maşină de tuns iarba cu 45 de lei pe zi, maşini de înşurubat cu 30 de lei pe zi, maşini de canelat beton şi zidărie cu 30 de lei pe zi, capsatoare pneumatice cu 30 de lei pe zi sau aspirator de curăţat covoare cu 40 de lei pe zi.

Şi magazinele Dedeman îţi pun la dispoziţie un serviciu de închirieri scule şi echipamente pentru vopsit. Detaliile le poţi găsi în magazin.

De ce acte ai nevoie

Pentru închirierea sculelor ai nevoie de cartea de identitate (original şi copie) şi de o factură de utilităţi (adresa de pe factură să corespundă cu cea de pe buletin).

Sursa: http://www.libertatea.ro

Recomandările redacției