primar si vice Carand carand lucrari seliste1 carand lucrari seliste2Întrerupte datorită venirii iernii, seria de lucrări demarate anul trecut – ori în anii anteriori – se reiau încet-încet. Temperaturile ridicate ar permite chiar un ritm mai alert dar edilii comunelor aşteaptă înfriguraţi cifrele noului buget neîndrăznind iniţiative prea costisitoare.
Bugetul, aşteptat cu nerăbdare
La Cărand, bunăoară, edilul Pavel Cialma ne mărturisea recent că „avem atâtea de făcut: să reluăm lucrări de infrastructură demarate anul trecut, să continuăm la trotuare, aşa că aşteptăm bugetul ca pe pâinea caldă“.
Se ştie că administraţia din Cărand – unde există o bună colaborare între primar şi viceprimar – a considerat că, în ciuda crizei, modernizarea comunei trebuie să continue.
Noile trotuare, motiv de bucurie
Administrativ, comuna Cărand are două sate: Cărand – sat de reşedinţă şi satul Seliştea. Cât priveşte lucrările realizate, cele legate de trotuare i-a bucurat cel mai… direct pe localnici.
„S-au făcut circa 2.000 mp de trotuare cu pavele, atât în Cărand cât şi în Selişte. Acum vrem să continuăm ce am început în 2012, cu pavajele, lucrându-se deja pe marginea  Drumului Judeţean 793. După finalizarea lucrării, atât Selişte cât şi Cărand vor avea un alt aspect“ a subliniat primarul.
Ca să întregească descrierea, viceprimarul Gligor Costuţ a mai enumerat şi alte acţiuni.
„Vom mai pietrui nişte străzi din cele două sate şi pentru că primăvara e aproape, am strâns plasticurile şi deşeurile aruncate pe marginea DJ793, cu cei de la Legea 416.  Va urma decolmaltarea canalelor de scurgere a apei de ploaie şi a podeţelor, unde va fi cazul“ – ne spunea acesta.
Colaborare benefică
Noua atmosferă existentă în conducerea comunei aduce satisfacţie sătenilor. Atât prin lucrările care se văd deja cât şi prin modul eficient în care se lucrează. Doi localnici mai în vârstă ne mărturiseau, sub rezerva anonimatului, că în sfârşit, acum se mai poate merge la Primărie.
„Ne bucurăm că s-a ajuns la pace. Uitaţi-vă, totul are alt spor: acum se face trotuar ca la oraş, dintr-un capăt în altul al comunei. Acum mai poţi să mai mergi la Primărie, să mai întrebi una-alta, să mai vezi cum stai cu treburile, să mai schimbi o vorbă… Se vede că este înţelegere şi putem spune că şi-a întors Dumnezeu faţa şi către noi. Aşa ar fi fost normal să fie şi înainte şi aşa ne-ar place să fie şi mai departe, că atunci e bine când oamenii se înţeleg“.

Recomandările redacției