Pe ungureşte, curuţii sunt un fel de haiduci. Termenul a fost utilizat pentru prima oară pe la 1514, când au fost denumiţi astfel iobagii răsculaţi din tabăra lui Gheorghe Doja. A doua oară, termenul a fost folosit pe la 1703, când partizanii lui Francisc Rakoczy al II-lea – care se opunea cuceririi Transilvaniei de către habsburgi – au fost denumiţi tot „curuţi”. Iobagii din vremea lui Gheorghe Doja au fugit de pe moşiile nobiliare şi s-au înscris, ca oşteni, în armata de cruciaţi ce se constituia pentru a porni la luptă împotriva turcilor, care pe atunci băteau la porţile Europei. Nobilii, rămaşi fără iobagi, au renunţat la cruciadă. Ţăranii, ca să nu recadă la statutul de iobagi, au devenit „curuţi” şi au pornit lupta împotriva nobililor. În final, curuţii au fost învinşi, iar Gheorghe Doja, rupt în bucăţi la Timişoara. Dar nici nobilii n-au câştigat, deoarece la doar doi­sprezece ani de la zdrobirea curuţilor, turcii cuceresc şi desfiinţează pentru totdeauna Regatul Ungariei. La fel se întâmplă şi în cazul curuţilor lui Francisc Rakoczy al II-lea. Aceştia se opun cuceririi Transilvaniei de către Habsburgi şi luptă pentru acest ideal din anul 1703, până în anul 1711. Numai că ardelenii n-au fost uniţi nici în acea perioadă, curuţii au fost învinşi, iar liderul acestora a fost silit să fugă tocmai în Turcia, pentru a scăpa de răzbunarea habsburgilor. Precum se vede, curuţii au precedat două mari momente din istoria acestor locuri: cucerirea de către turci a Regatului Ungariei şi, peste două sute de ani, cucerirea de către austrieci a întregului te­ritoriu central-european. Arc peste timp, astăzi lucrurile se petrec aproape simetric. De-o parte stă casta politicienilor, iar de cealaltă parte stăm noi, iobagii. Politicienii, aceeaşi de treizeci de ani – dacă-i socotim şi pe cei din eşalonul secund al PCR, laolaltă cu securiştii de la import-export, cu sindicaliştii şi cu informatorii-şefi – tind tot mai mult să-şi conserve sau chiar să-şi sporească privilegiile. Noi, cei cu sesiile iobăgeşti, încă nu ne-am tranformat în curuţi. Mai lipseşte acea scânteie, acea iluminare din cabina de vot, când dai tare cu ştampila în pătrăţelul bine priceput.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției