Vremea fantomelor

Spiritul Crăciunului aduce cu sine o grămadă de filme tematice. Unele dintre ele – nu-mi cereţi titluri – se referă şi la diferite fantome ale trecutului, care-i bântuie pe cei cu suflet hain. Am văzut vreo două filme, unul cu Patrick Stewart, celălalt cu Bill Murrey, în care aceştia erau bântuiţi şi purtaţi prin trecutul lor. Dincolo de natura spirituală şi artistică a filmelor, am trăit şi eu un soi de bântuire, pur fictivă, dar care mi-a produs frisoane de Crăciun.
Se făcea că mă bântuie şi pe mine fantomele trecutului. M-am „trezit” din nou cu Iliescu proaspăt preşedinte, numit şi apoi ales, cu Dan Voiculescu, ajuns milionar peste noapte (sau nopţi, câteva, în timpul Revoluţiei), cu Petre Roman şi pulovărul lui şic ajungând premier şi care s-a stins prea repede ca om politic pentru că n-a „simţit” că nu poate face nimic fără girul lui Ion Iliescu şi direcţia pe care acesta din urmă o indica: o reformă lentă, cu o descentralizare şi mai lentă şi cu un pluripartidism de faţadă, cu opoziţie de carton care să nu poată lupta cu un partid-stat neocomunist. Aş mai putea da câteva nume, de la Vadim la expertul Stolo, Radu Câmpeanu, Oliviu Gherman, Victor Stănculescu, Nicolae Militaru, Virgil Măgureanu sau Alexandru Bârlădeanu. Aaa, desigur, şi veşnicul Mugur Isărescu, singura personalitate care şi-a păstrat funcţia de la Revoluţie încoace.
Spun că m-a bântuit gândul, că probabil şi dumneavoastră, cei care citiţi acest editorial, vă simţiţi bântuiţi puţin de aceste fantome ale trecutului (şi totuşi încă prezentului) României. În aceste zile, acum 26 de ani, ne puneam mari speranţe într-o schimbare totală. Dincolo de bâjbâiala acestor ani, schimbarea a venit. Mai greu, mai cu frână, a trebuit ca ţara să fie devalizată şi subjugată, dar schimbarea a venit. Nu într-aceeaşi măsură în care ne-am dorit-o, dar schimbarea există, în toate domeniile.
Acum 26 de ani (26 şi-un pic, adică
înainte de Revoluţie) nu visam să mergem doar cu buletinul prin Europa, nu visam să facem mitinguri contra guvernării, că o să ne permitem maşini străine, să circulăm cât vrem nu pe cote de benzină, să avem 150 de programe la televizor, să ne permitem concedii în străinătate, să putem alege din 20 de feluri de carne, pâine, lactate sau mai ştiu eu ce, să avem maşină de spălat vase, maşină automată de spălat în fiecare familie, televizor color, aer condiţionat şi microunde, să… Sigur, multe din aceste lucruri sunt rolul dezvoltării umanităţii, nu doar a Revoluţiei noastre, dar eu doresc doar să fac o paralelă între ce era atunci şi ce avem acum.
Indiscutabil, gândindu-mă la mulţimea de „escu” din anii ’90, cei care ne-au bântuit palpabil în acea perioadă, mă bucură şi că majoritatea acestor personaje sunt fie trecute pe linie moartă, fie au trecut în lumea celor drepţi. Dar, de asemenea, mă supără faptul că aceleaşi personaje au făcut, de-a lungul anilor, prozeliţi. Şi acum mai găsim prin Parlament oameni cu 4-5 mandate, primari „înscăunaţi” încă de la Revoluţie. Toată stima pentru cei care au avut rezultate, dar majoritatea celor pironiţi pe funcţii nu au în spate rezultate vizi­bile. Văd, uneori, reportaje din diferite colţuri ale ţării, unde primari aflaţi la al patrulea sau la al cincilea mandat se laudă că au asfaltat două străzi sau că au reparat şcoala, uneori o şcoală construită în perioada interbelică.
Acolo încă nu s-a simţit schimbarea decât în viaţa şi foaia de avere a „pironiţilor”. Sunt personaje care ne bântuie şi acum, dar nu imaginar, ci tot palpabil. Şi au trecut 26 de ani…