granitaPoliţiştii de frontieră arădeni au depistat o femeie care, ieri dimi­neaţă, pe la Nădlac, a încercat să treacă ilegal frontiera, folosindu-se de un do­cument fals. „Tânăra de 22 de ani s-a prezentat pentru a ieşi din ţară ca pasageră într-un micro­buz înmatriculat în Bulgaria, iar, la ocazia controlului, colegii mei au constatat că documentul pre­zentat nu era unul autentic. În urma verificărilor, s-a stabilit că este vorba de Carmen Maria B., din Dâmboviţa; aceasta a decla­rat că dorea să ajungă în Belgia, dar îşi pierduse documentul, fapt pentru care şi-a procurat cartea de identitate falsă de la o persoană necunoscută”, preciza comisar-şef Daniel Iancu, purtător de cuvânt al Poliţiei de frontieră.
S-a luat măsura întreruperii călătoriei persoanei în cauză şi cerceta­rea acesteia sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la fals ma­terial în înscrisuri oficiale, fals privind identitatea şi tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.  (D.D.)

Recomandările redacției