dobriceanDeși încă este în vacanță, Progresul Pecica acționează prin conducătorii săi pe „frontul” achiziții. Cu ocazia unei „miuțe” desfășurate la sala de sport din oraș, patru dintre fotbaliștii vizați pentru un transfer și-au și oficializat relația cu liderul Ligii a IV-a.
În primul rând, trebuie subliniată revenirea lui Alex Capătă la echipa ce l-a propulsat până la UTA în Liga II-a. Atacantul de 23 de ani are șansa să-și relanseze cariera după experiențele mai puțin fericite de la Sebiș sau Ineu, iar Pecica pare mediul pro­pice pentru el. Progresul dă deja golgheterul eșalonului patru, pe Codrin Peii, așa că fostul „textilist ” are sarcina să se integreze rapid și să pună umărul la promovarea în Liga a III-a.
Pentru același obiectiv au fost aduși și mijlocașii Iosif Gherghel și Norbert Hygied, care au rămas fără angajamente după colapsul Gloriei. Petcuț a lucrat cu ambii fotbaliști, îi cunoaște bine, ultimul făcând parte din categoria juniori și urmează să-și dispute postul de titular pe banda stângă a liniei de mijloc cu Covaci.
O zi mai târziu, pecicanii și-au mai asigurat serviciile a doi fotbaliști care au destule partide la nivelul eșaloanelor doi și trei. Ambii au lucrat cu Mihai Petcuț la Național Sebiș, antrenorul având un rol decisiv în aducerea lor. „Moise și Dobricean au semnat cu noi până în vară cu posibilitatea de a le prelungi înțelegerile în cazul mult doritei promovări. Sunt doi dintre fotba­liștii în care am avut mare încredere și la Sebiș și, chiar dacă ambii fac un mic compromis coborând până în Liga a IV-a, cred că la final nu vor regreta această alegere”, a punctat „principalul” li­derului primului eșalon județean.
Mihai Moise are 23 de ani și s-a despărțit în această iarnă de Național Sebiș. Fostul piteștean s-a înțeles verbal cu șefii „galben-albaștrilor” încă de la finalul anului trecut, însă a semnat contractul doar astăzi. La Pecica, Moise va fi aproape sigur ti­tular alături de Trif sau Gabor.
După ce s-a despărțit de sebișeni, Răzvan Dobricean a semnat în vara anului trecut cu FC Olt, însă nu s-a impus la divizionara secundă antrenată de Dan Oprescu. Cu Petcuț la timonă, mijlocașul ofensiv de 23 de ani a fost titular de drept la Național Sebiș, așa cum – probabil – se va întâmpla și la Pecica unde va avea alături alți doi mijlocași cu mare personalitate, Fritea și Riviș.
Probabil, Pecica va mai aduce un singur fotbalist pentru campania de primăvară pe postul de atacant. Liderul Ligii a IV-a Arad se va reuni pe 2 februarie.

Recomandările redacției