Sursa scurgerilor WikiLeaks Bradley Manning suferea de un ‘dezechilibru mental’ legat de identitatea sa sexuală şi avea episoade colerice, dar, cu toate acestea, autorizaţia sa de acces la informaţii secrete nu i-a fost retrasă niciodată, a declarat marţi în faţa unei instanţe americane supervizorul său direct, citat de France Presse

În cadrul unei audieri la baza Fort Meade, la nord de Washington, menită să stabilească pedeapsa cu închisoarea pe care o va avea de ispăşit tânărul inculpat pentru fapte de spionaj, sergentul Paul Adkins a povestit cum l-a găsit într-o zi în Irak pe tânărul analist de intelligence chircit în poziţia fătului pe pământ, cu un cuţit la picioare.

După ce a discutat el, l-a trimis din nou la post, unde câteva ore mai târziu Manning şi-ar fi lovit un coleg militar. Sergentul Adkins i-a mai spus judecătoarei militare Denise Lind că a scris un raport destinat unui psihiatru în care şi-a exprimat bănuiala că soldatul suferea de un ‘dezechilibru mental’ din cauza erupţiilor de mânie ale acestuia şi a unui eventual stres posttraumatic.

Însă Adkins nu a redactat şi un raport asupra acestor incidente în vederea retragerii lui Manning a autorizaţiilor de care acesta beneficia pentru că avea nevoie de activitatea acestuia pentru a evalua ameninţările reprezentate de militanţii şiiţi în Irak: ‘Am continuat să cred că furniza date pertinente referitoare la ameninţările pe care avea sarcina să le analizeze’.

Mai mult, el nu şi-a informat superiorii sau cadre medicale specializate nici în legătură cu un email pe care i l-a trimis Manning şi în care acesta îşi punea întrebări cu privire la identitatea sa sexuală. În 2010, a-ţi dezvălui homosexualitatea putea echivala încă cu excluderea din armata americană. În email-ul respectiv, intitulat ‘Problema Mea’, Manning îşi exprima anxietatea şi adăugase la ataşament o poză cu el îmbrăcat în femeie, purtând perucă.

 

 

(AS – editor: Bogdan Mureşan)

 

Recomandările redacției