Noi, cei care ne ocupăm cu știrile, scriem destul de des despre sărăcia poporului roman, despre copiii care se culcă nemâncați sau nu au bani de o tabletă pentru școala online. Sunt subiecte serioase care nu ar trebui să ajungă un clișeu, ci la care trebuie să găsim soluții.

Articolul acesta este însă despre cealaltă Românie, care își permite o excursie la munte de Sărbători, cea care aruncă la gunoi jumătate din mâncarea pe care o cumpără. Aceasta nici măcar nu este România celor putred de bogați, ci aceea a celor cu venituri puțin peste medie sau care probabil au rude care lucrează în străinătate.

Ca să divaghez puțin de la idee, am avut groaznic de multe opțiuni în 2021. Totul pare să alunece în derizoriu. De exemplu, deși cărțile sunt destul de scumpe, putem face rost cam de orice. Nu mai există farmecul cărților împrumutate limitat. Nu vreau să o dau într-o nostalgie comunistoidă, dar cam acesta este efectul atunci când resursele de uz imediat (multe sunt încă rare) sunt diverse și au un cost scăzut. Deși este posibil să fie de o mai slabă calitate,  pentru cele mai multe lucruri pe care le folosim zilnic avem o ofertă abundentă.

Închid paranteza și spun că e de domeniul ridicolului modul în care de multe ori vrem să etalăm avuțiile noastre. Pe lângă că devenim o pradă ușoară pentru toți hoții și escrocii, nu e nevoie să avem cea mai mare casă, doar ca să stăm, vorba bancului, în bucătărie, la căldură. Nu e nevoie să ne dăm în spectacol cu cea mai luxoasă mașină, nu e musai să avem piscină, mai ales dacă nu ne permitem. Dar există un prost-gust de a ne făli cu lucruri luate pe rate sau care nu ar trebui, pur și simplu, să facă parte din bugetul nostru.

Nu puține sunt articolele despre miliardarii lumii care, totuși, aleg să se îmbrace simplu, să mănânce simplu și să stea într-o locuință practică, dar destul de modestă. Spunem că nu avem din ce să economisim, dar iată o idee, destul de răspândită, care intră în teoria unei bune educații financiare: să nu mai cumpărăm lucruri doar pentru a le arunca sau pentru a le vedea vecinii.

Toate acestea fiind zise, închei predica printr-o urare: La mulți ani fericiți și sănătoși! Fie ca noul an să ne prindă într-o stare mai bună, mai puțin deprimați și poate mai chibzuiți!

Recomandările redacției