Una dintre cele două formații din primul eșalon județean care și-au încheiat deja
treaba în ediția 2018-2019 oficializează două „divorțuri” importante. Este vorba despre președintele Virgil Stamate și antre­norul Leo Pința, conducerea comunei căutând deja variante de înlocuirea acestora.
În cazul lui Stamate a fost vorba despre o demisie. „Mi-am cam neglijat afacerea în perioada, de altfel foarte frumoasă, în care am fost președinte al clubului Victoria Zăbrani și cred că e momentul să mă retrag. Probabil, o să mă și mut la Lipova, dar sunt sigur că cine va veni după mine va face o treabă foarte bună la câți oameni de calitate sunt pe lângă echipă și la conducerea comunei”, ne-a declarat fostul președinte al grupării „roș-albe”.
În schimb, când vine vorba despre Leo Pința vorbim mai degrabă de o despărțire de comun acord. Principalul finanțator al clubului, Consiliul Local Zăbrani, a fost nemulțumit de rezultatele primăverii (Gherghel et. comp. termină pe locul 4 campionatul) și mai ales de ratarea calificării în Finala Cupei României, faza județeană. Dar, nici Pința nu se mai regăsește într-un proiect în care pretențiile sunt foarte mari, iar în realitate acestea sunt greu de atins.
Fiindcă în ultima etapă Zăbraniul ia la „masa verde” punctele cu Nădlacul, echipa a intrat deja în vacanță, dar nu înainte de a fi participat la banchetul de final de sezon, de la Cabana din Neudorf.
„Pentru ca activitatea clubului să nu fie afectată pe această perioadă, pre­ședintele Stamate va asigura interimatul până la numirea de către Consiliul Local a unui nou președinte. Totodată, clubul îi mulțumește tehnicianului Leontin Pința pentru munca depusă și pentru faptul că a acceptat pentru această scurtă perioadă să asigure continuitatea în procesul de pregătire”, a transmis conducerea clubului pe site-ul oficial al clubului, victoria-zabrani.ro

Recomandările redacției