zalal…i-au transmis de pe un banner fotbaliștii „Bătrânei Doamne” colegului lor accidentat grav la Bistrița în debutul disputei cu Minerul Motru. Adrian Zaluschi a suferit o triplă fractură craniană după duelul cu Olimpiu Bucur, iar sâmbătă dimineață a fost operat de urgență la Cluj. I s-a montat și o plăcuță de titan pentru a-i proteja cutia craniană, iar acum este în afara oricărui pericol. De fapt, el a și fost mutat la Spitalul din Timișoara, iar în câteva zile va fi externat.
Popescu et. comp. au dorit să-și manifeste susținerea morală față de „Zalu” purtând și tricouri inscripționate cu „Alături cu Zaluschi”, însă utiștii intenționează să-și rupă o mică parte din veniturile și așa mici și încasate cu întârziere pentru a-l ajuta efectiv pe mijlocașul de 24 de ani.
La finalul disputei cu gorjenii, Florin Ardelean a subliniat și el faptul că utiștii îi simt lipsa talentatului mijlocaș central. „Am evoluat cu gândul la Zaluschi, colegul nostru accidentat grav și ne doream mult să-i putem dedica o victorie astăzi. Cu el în teren împotriva Motrului era mai bine, îi simțim mult lipsa ca și fotbalist, dar și ca prieten. Sperăm să revină cât mai repede lângă noi”, a punctat tânărul fundaș central.

Recomandările redacției