zalupopescuLa două săptămâni de la tripla fractură craniană suferită la Bistrița și ope­rația la care a fost supus la Spitalul din Cluj, Adrian Zaluschi s-a pus pe picioare și nu a putut pierde ocazia să-și vadă la lucru colegii. Timișoreanul a luat loc în tribună la meciul cu FC Olt, iar la finalul disputei a fost la vestiar pentru a se întreține cu utiștii, dar și cu medicul echipei. „Din câte îmi dau seama și mi-a spus și el, fotbalistul este din ce în ce mai bine, dar asta nu înseamnă că se poate gândi la o revenire pe gazon în acest sezon. După controalele ce le va mai face la Cluj va afla când va putea începe să facă efort din nou, dar asta nu se va întâmpla prea curând”, ne-a mărturisit Florin Voin.
Zaluschi a fost bucuros de reve­derea cu colegii, a surâs mereu și chiar a glumit cu unii dintre „textiliști”. La începutul acestei săptămâni, mijlocașul de 24 de ani a intrat și în posesia celor 1.000 de lei strânși de suporterii „Bătrânei Doamne” din țară și străinătate.

Recomandările redacției