Zâmbetul

Sunt doi tineri, frumoşi, cu iniţiativă şi cu un suflet mare. Se numesc Alexandru Şipoş şi Daniel Mercea. Observând în jurul lor că sunt foarte mulţi copii în lipsuri materiale, că faţă de ceilalţi aceştia au hăinuţele ponosite, că ghiozdanele lor sunt jerpelite, uzate şi de nefolosit, că chiar şi aşa cum sunt, acei copii nu au de unde să pună în ele caiete, penare, culori şi alte rechizite, aceşti tineri s-au gândit să-i ajute. Astfel, Alexandru Şipoş a venit cu iniţiativa şi s-a sfătuit cu prietenul său, Daniel Mercea pentru ajutorarea celor de la centrele de copii, şi nu numai de acolo.

Au organizat o campanie de strângere de rechizite şi hăinuţe pentru prichindeii şi elevii din casele de copii şi din familiile nevoiaşe, campanie pe care au denumit-o frumos şi inspirat, „Zâmbetul lor începe cu tine!“

Această campanie se derulează între 10-21 septembrie. La finalul ei, donaţiile strânse vor fi folosite pentru a aduce un zâmbet copiilor şi pentru a-i ajuta să calce pragul şcolii cu un ghiozdan complet echipat pentru noul an şcolar. Împreună cu Alexandru Şipoş şi Daniel Mercea sunt aşteptaţi să li se alăture şi alţi tineri cu suflet, toţi cei care vor să se implice în această caritabilă acţiune.

„Lipsa de fonduri înseamnă pentru unii copii lipsă de îmbrăcăminte, manuale şi rechizite pentru şcoală. Încercăm să integrăm în sistemul şcolar copii care provin din familii sărace din Arad“, ne spune Daniel Mercea.

Celor doi tineri li s-au alăturat pe parcurs şi alţii, dornici să facă ceva concret pentru copiii în nevoi materiale. Alexandru Şipoş, principalul organizator al campaniei „Zâmbetul lor începe cu tine!„ ne spune în încheire: „Suntem tineri, isteţi şi trebuie să fim încrezători. Suntem generaţia care trebuie şi va schimba ceva – putem face asta, dar avem nevoie de implicare şi dorinţă. Haideţi să arătăm că împreună putem fi o generaţie de calitate!

Cetăţenii cu suflet mare care vor să aducă un zâmbet pe faţa copiilor nevoiaşi sunt rugaţi să apeleze la telefoanele: 0757-727.984 sau 0754-324.622.

Recomandările redacției