Într-un decor hibernal, creionat de prima ninsoare a anului, UTA şi Chindia şi-au dat întâlnire la Șiria pentru trei puncte importante în ambele sensuri. Arădenii, pentru a evada din zona periculoasă a clasamentului, iar târgoviştenii, aflați pe locul 3 în clasament, pentru a se poziţiona mai bine în lupta pentru promovare.
Cu absenţe importante în compartimentul defensiv, Todea a găsit până la urmă formula potrivită, iar atitudinea şi determinarea jucătorilor a fost cu totul alta faţă de majoritatea confruntărilor din turul campionatului. Susţinută frenetic de o galerie care a cântat tot meciul, UTA a făcut o primă repriză foarte bună, amintindu-ne de…zăpezile de altădată. După ce au scăpat la câteva șarje periculoase ale vizitatorilor, utiștii s-au văzut în atac. În minutul 7, Păcurar a irosit o primă mare şansă cu un șut peste poartă de la doar câţiva metri, pentru ca peste un minut „centralul” partidei să le refuze gazdelor un penalty, la un contact în careu între Florea şi portarul Popescu.
Insistenţele arădenilor au fost răsplătite în cele din urmă în minutul 14, când Ispas şi-a introdus mingea în poartă, după o recentrare cu capul, în 6 metri, a lui Hlistei. Dispuşi la efort maxim, „roş-albii” au închis culoarele spre propria poartă, astfel că cei de la Chindia nu şi-au creat până la pauză vreo ocazie mare.
UTA a început bine şi mitanul secund, dar a primit gol după exact o oră de joc, atunci când Svedkauskas a scăpat pe sub el mingea expediată dintr-o lovitură liberă din lateral stânga de Honciu. „Bătrâna Doamnă” nu a acuzat momentul şi a revenit în atac, reuşind golul ce avea să se dovedească decisive. În minutul 66, Hlistei l-a lansat în careu pe Daniel Florea și acesta a marcat din unghi, cu un şut ușor deviat de Vătavu la colțul scurt al porții lui Popescu.
Până la final s-a jucat pe angajament, dar fără situații mari, echipa arădeană gestionând excelent avantajul minim. Ca și în vară, UTA bate Chindia şi începe bine returul Ligii a II-a, oferind motive pentru a spera la o primăvară cu rezultate pozitive.
Formații:
UTA: Svedkauskas – Polgar, Scutaru, Filaret, Dinculescu – Păcurar (87 Prună), Tănase, Jorza, Hlistei (92 Asani) – Florea, Curtuius. Antrenor: Cristi Todea.
Chindia: I. Popescu – Martac, Vătavu, Ispas, D. Ciobotariu – Pencea (46 Neguț), L. Mihai, Honciu, Cr. Stoica – Nisipeanu (70 Neicuțescu), Cherchez (64 Dumitrașcu). Antrenor: Nicolae Croitoru.
Arbitri: Rareș Vidican (Satu Mare) – Ovidiu Timar (Marghita), Ionuț Cîmpeanu (Cluj Napoca). Rezervă: Szabolcs Kovacs (Carei).
Observatori: Viorel Lolea (Reșița), Lucian Măiereanu (Brașov).
Eveniment 251
Accident rutier pe D.N. 7: șofer din Arad, rănit și depistat cu alcoolemie ridicată
citește mai mult »