PRM îşi merită pe deplin soarta. Singurul regret pe care îl am ar fi acela că românii au avut nevoie de atât de mult timp să înţeleagă că un astfel de partid nu le serveşte la nimic interesele. Spun „ar fi” pentru că nu sunt absolut sigur că ne-am învăţat lecţia până la capăt, din moment ce la alegerile trecute o altă adunătură de genu’, Partidul Poporului DD, a reuşit să culeagă atât de multe voturi. Partidul lui Vadim însă este unul mult mai periculos şi mai parşiv decât cel al simpaticului, până la urmă, Dan Diaconescu. Acesta din urmă şi-a câştigat electoratul parcă dintr-o joacă. Nici el nu cred că a visat vreodată că ar putea ajunge să adune atât de multe voturi câte a reuşit să adune. În schimb, în ceea ce îl priveşte pe Vadim Tudor, situaţia este cu totul alta. Un tip inteligent, cu o cultură demnă de invidiat, talentat scriitor, bun cunoscător al maselor şi orator desăvârşit, extrem de maleabil deşi numai asta nu pare, dibace în conversaţiile cu adversarii săi Vadim Tudor nu şi-a putut stăvili însă niciodată setea de putere şi de a fi în faţă, cu orice preţ. Asta
l-a împins orbeşte spre gesturi necugetate, făcând din apariţiile sale adevărate lecţii de circ ieftin. Nu ar avea nimeni nici un fel de probleme că Vadim se face de râs, nu însă şi atunci când te asociezi cu termenul de România Mare.
Şi-a vândut chiar şi crezul, fiind născut într-o familie de neoprotestanţi, devenind unul dintre cei mai „vehemenţi“ ortodocşi cu putinţă. Şi asta nu cred că din convingere, ci pentru că şi-a dat seama că ortodoxia îi aduce mult mai multă credibilitate.

La fel de uşor s-a lepădat şi de convingerile sale comuniste, pe vremea lui Ceauşescu fiind unul dintre cei care ridicau în slăvi familia prezidenţială cu tot felul de ode care mai de care mai jegoase şi penibile.
Pentru ce nu trebuie însă iertat niciodată Vadim Tudor este denumirea pe care i-a dat-o partidului său infect. Din setea sa incomensurabilă pentru putere a adus un concept nobil, acela al României Mari, în derizoriu. Fără să vrea și-a bătut joc de o cauză nobilă și dureroasă pentru români, transformând conceptul României Mari într-un veșnic circ ieftin. Nici în cele mai îndrăznețe vise ale UDMR-ului, cineva nu ar fi reușit să le facă jocul mai bine decât PRM-ul lui Vadim.
Mai mult decât atât, „tribunul” şi-a ales un ziar de-a dreptul satanic cu numele de Tricolorul. În paginile acestuia fiecare om care îndrăzneşte să spună ceva negativ la adresa lui Vadim este terfelit în cel mai crunt mod cu putinţă. Iar acest lucru vine din partea unui om care se consideră cât se poate de ortodox și care se bate în piept cu „milostenia” sa.
În aceste zile, organizația de la Arad a PRM-ului a început strângerea de semnături pentru candidatura gurului Vadim la președinție. Este demn să crezi până în final într-o cauză nobilă, chiar și atunci când nimeni nu îți mai dă vreo șansă, însă să strângi semnături pentru a nu știu câta candidatură a lui Vadim, a unui politician decedat demult, la președinție este mai mult decât penibil. Mai bine s-ar strânge semnături pentru înmormântarea pe veci a acestui partid impostor.

Recomandările redacției