masiniPe mai multe străzi din municipiul Arad au fost găsite abandonate 10 autovehicule, iar autorităţile locale au început demersurile pentru identificarea proprietarilor acestora.

Pe pagina de Internet a Primăriei Arad au fost publicate caracteristicile tehnice ale vehiculelor. De asemenea, au fost trimise somaţii pentru identificarea proprietarilor sau deţinătorilor legali ai acestora.

Cele mai multe mașini abandonate au fost identificate în cartierul Pârneava.

Astfel, trei autoturisme, un Ford Galaxy, o Dacia 1301 şi un Mercedes au fost găsite fost abandonate pe diferite străzi din cartierul Pârneava.

În cartierul Micălaca a fost identificată, o Dacia Drop Side şi un Volvo.

În cartierul Aurel Vlaicu au fost găsite abandonate două autoturisme, un Opel Astra şi un Volvo.

Reprezentanţii Primăriei mai caută proprietarii unui autoturism Opel Corsa, care a fost abandonat în cartierul Grădişte.

În cartierul Confecţii a fost găsit abandonat un autoturism Mercedes, iar în zona central a oraşului a fost găsit un autoturism Wolkswagen Golf.

În cazul în care proprietarii auvehiculelor nu le vor ridica de pe domeniul public, acestea vor fi transportate la Depozitul de Autoturisme, urmând să fie vândute prin licitaţie publică, iar banii obţinuţi vor intra în bugetul local.

Recomandările redacției