Zece secunde de bucurie

Pierdută într-un înnegurat joc al intereselor, în care singura certitudine e că fiecare vrea doar să-și atingă scopul personal, UTA a avut, preț de câteva clipe, ocazia să-și amintească de ce a însemnat să fie cu adevărat echipa orașului. Colegul Giuliano Junc a avut ideea să-i întrebe într-un material televizat pe arădeni – patroni și oameni simpli – dacă ar fi de acord să doneze 10, respectiv 1 euro pe an pentru UTA, în contextul unui proiect transparent. Cu 56,000 de firme înregistrate aici și aproape 150,000 de locuitori doar în municipiu, matematica e simplă.
Iar în decurs de zece secunde, camera de filmat a mai înregistrat o doamnă care a oferit un „da” fără ezitare, dar și o dorință ca UTA să fie cum a fost odată, amintindu-și, cu un zâmbet care imediat i-a luminat întregul chip, că a fost printre cele 20,000 de suflete de pe arena arădeană la meciul cu Feyenoord în 1970.
Ca și doamna care-și dorește din nou o echipă strălucitoare sunt foarte mulți oameni în oraș. UTA a fost dragostea tuturor arădenilor. Nu vă luați după tribunele tot mai goale din ultimii ani, oamenilor chiar le vine greu să accepte situația de azi, de asta nu vin la stadion. Se cam pune problema la timpul trecut, deși echipa e în viață. Doar că atât au întors-o și au folosit-o toți care au trecut pe la club, până am ajuns să uităm aproape cu totul ce înseamnă UTA pentru fiecare arădean. De parcă ăsta ar fi fost un mare scop, atragerea indiferenţei. Demitizată și deposedată de aproape tot, se vorbește azi de UTA ca de o povară. Veşti proaste pentru voi, băieţi, dacă aşa aţi gândit! Faptul că o doamnă îşi aminteşte cu o bucurie neascunsă că a fost pe stadion cu Feyenoord demonstrează că Aradul știe să-și prețuiască valorile. E ca un fel de încredere regăsită, iar cei care încă nu ne-am pierdut speranța suntem datori cu o mulțumire sinceră.
Fotbalul a încetat de foarte-foarte mult timp să fie un simplu joc. Doar cine n-a reușit să se scuture de mentalitatea rudimentară nu realizează asta. E, dacă vreți, una din oglinzile societății noastre, jucând în același timp rolul de ambasador. Nu e loc de țepe și vendete personale. Țări precum Anglia, Germania, Franța, Spania, Austria, Elveția, Portugalia și altele din Europa de care tot vorbim au realizat acest lucru. Întorcându-ne acasă și uitându-ne la UTA, e timpul să realizăm că noi avem o problemă, s-o recunoaștem și s-o tratăm.
Dar nu-i timpul pentru enervante momente de morală și teorii inutile, e vremea trecutului la acțiune. Din păcate, ultimii ani au indicat că stilul de lucru al unui val de manageri / conducători – fără a fi interpretat ca un atac asupra unuia sau altuia, pentru că fiecare s-a descurcat cum a putut și cum a crezut de cuviință – a cam trecut. Consecințele se văd azi, când UTA e înconjurată de termeni siniștri, gen „neprogramare”, „datorii” și altele din registru. E vremea să se ridice alții, capabili să se încadreze într-un portret-robot complex dar de excepție. Sigur, dacă vrem să ne scuturăm odată de mediocritatea în care ne-am mulțumit să ne zbatem de câțiva ani încoace. Se anunță cineva?