Aproape 2000 de controale au fost desfășurate pentru a verifica dacă arădenii respectă prevederile ordonanțelor militare. 

Pe parcursul zilei de ieri și până azi dimineață, polițiștii arădeni au verificat 1880 de persoane și 16 societăți comerciale  cu privire la respectarea măsurilor de izolare sau a interdicțiilor de circulație instituite prin ordonanțele militare în vigoare. În urma acestor verificări, au fost aplicate 84 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor privind restricțiile de circulație, în valoare totală de 245.490 lei, fiind întocmite și două dosare penale pentru infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor.

În același interval de timp, jandarmii arădeni au aplicat 21 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea restricțiilor de circulație, valoarea totală a amenzilor fiind de 5.900 lei.

Polițiștii locali arădeni, acționând cu un efectiv de 40 de cadre și 13 mijloace auto, au întocmit în ultimele 24 de ore un număr de 20 procese verbale de contravenție, în valoare totală de 8.600 lei, pentru aceleași fapte privind nerespectarea restricțiilor de circulație impuse prin ordonanțele militare. 

Începând de mâine, vor crește amenzile pentru persoanele fizice sau juridice care nu respectă restricțiile impuse.

În centrele de carantină din județul Arad erau cazate, în această dimineață la ora 9.00, 173 de persoane. Totodată, numărul total al persoanelor care au încheiat perioada de carantină de 14 zile s-a menținut la 133. În ceea ce privește persoanele autoizolate la domiciliu, acestea sunt în număr de  1202, în timp ce numărul total la zi al persoanelor pentru care s-a încheiat perioada de autoizolare la domiciliu este de 1207.

Recomandările redacției