Nu a trecut mai mult de o săptămână de când președintele Grupului de Suport la nivel județean (celula de criză), Gheorghe Domșa declara că, fostul Spital Municipal va ajunge unitate medicală strict destinată pacienților bolnavi de coronavirus. Deși autoritățile locale vorbesc doar despre spitalul TBC, Municipalul este de zile bune spital destinat excluziv tratării bolnavilor de SARS-CoV-2. Din informațiile noastre, aproximativ 50 de arădeni infectați cu COVID-19, dar și suspecți cu simptomatologie sunt internați aici. Mai mult, dacă numărul cazurilor crește, Secția de Recuperare Medicină fizică şi Balneologie de lângă Municipal va deveni tot unitate pentru tratarea celor infectați de coronavirus.

Toate secțiile fostului Municipal sunt acum pentru tratarea bolnavilor de coronavirus. Practic, Spitalul Municipal este spital exclusiv COVID-19. Pe lângă secțiile de Interne, Pneumologie, Reumatologie și secția de Chirurgie este tot pentru bolnavii de COVID-19 care au nevoie de intervenții chirurgicale, pe fondul altor comorbidități. În contextul creșterii numărului de cazuri, se va amenaja pentru bolnavii de coronavirus și unitatea de fizioterapie. Aici (Interne -Municipal n.r)ne-am organizat bine și s-au respectat regulile stabilite. Sunt pacienți cu simptomatologie mai ușoară, cu forme medii și cu forme severe de boală. Sunt de asemenea internate persoane încă neconfirmate la testare, dar care au simptomatologie care indică suspiciuni solide. În cazul multor pacienți cărora li se face testarea, rezultatele se dau din păcate după câteva zile. După cum s-a și comunicat oficial până acum, susține medicul internist, Adrian Wiener. Medicul mai precizează că, în unele cazuri, pacienții cu forme ușoare la debut ajung să aibă formă severă de boală, destul de repede.

Cei mai mulți pacienți suspecți sunt pozitivi la testare

Pe Secția Interne sunt 50 de paturi și în prezent, pe această secție sunt 15 arădeni confirmați prin testare ca infectați cu COVID-19. Altor 22 de persoane li s-au recoltat probe și se așteaptă rezultatele. Din cei testați până acum de pe această secție, doar două persoane au fost negative. După opinia medicului Adrian Wiener, din 10 persoane cu simptomatologie care ridică suspiciuni clare, șapte persoane sunt cel mai probabil îmbolnăvite.

Adrian Wiener este de părere că spitalele din țară nu sunt pregătite să asigure o izolare epidemiologică a persoanelor cu COVID-19, dar specifică că, cu această problemă se confruntă și spitalele din străinătate. Problema escaladează pe măsura creșterii numărului de cazuri.

Tragem concluzia că, este practic imposibil să se asigure o izolare sigură a persoanelor infectate, de cele cu suspiciuni, pentru care se așteaptă rezultatele testării. Așadar, persoanele infectate cu COVID-19, cu simptomatologie ușoară, care nu au complicații ar trebui să rămână sub tratament și supraveghere, acasă.

Aici, pacienții nu sunt încuiați în toate saloanele. Sunt izolați și avem un regulament strict care se respectă. Regulamentul este afișat la vedere. Personalul medical este protejat, face vizite mai scurte și doar după ce este aerisit în saloane, după ce pacienții își pun măștile. Nu se iese afară din salon și se folosesc toalete mobile. Pacienții pot solicita oricând suportul asistenților medicali. Este respectată distanța dintre paturi“, susține medicul Adrian Wiener.

Evoluția pandemiei depinde de comportamentul populației“

Opinia acestuia, împărtășită și de alți specialiști este că vârful pandemiei de COVID-19 nu s-a atins încă. Evoluția depinde mult de comportamentul populației. Fiind un județ de frontieră, dacă populația nu respectă măsurile de protecție și izolare, Aradul ar putea ajunge să aibă un vârf decalat de situația din restul țării „Evoluția epidemiologică depinde foarte mult de comportamentul populației, de respectarea măsurilor de izolare, respectiv de carantină. Este probabil ca vârful epidemiei să fie atins în următoarele două, trei săptămâni. Curba descendentă cel mai probabil va fi după jumătatea lunii mai, când vor scădea cazurile, susține medicul Adrian Wiener.

Medicul susține că, un spital mobil, în spațiu mare, cum este cel care se amenajează la EXPO ar limita riscul de infectare. Într-un astfel de spațiu s-ar asigura mult mai bine izolarea epidemiologică.

Recomandările redacției