Zeci de canadieni au murit din cauza valului de caniculă

0
154

Temperatura în Canada a continuat să crească și a atins 49,5 grade Celsius în Lytton, înregistrând un nou record pentru a treia zi consecutiv. Zeci de oameni, majoritatea vârstnici, au murit în ultimele două zile din cauza valului istoric de căldură.

„La ora 16:20, staţia Lytton a înregistrat 49.5 grade, depăşind din nou recordurile zilnice şi istorice de temperatură, pentru a treia zi consecutiv”, a scris pe Twitter „Environment and Climate Change Canada (ECC)”, scrie AFP, citată de Agerpres.

Recordul de temperatură înregistrat luni în această localitate a fost de 47.9 grade Celsius.

Vancouver, metropola canadiană de pe coasta Pacificului, a înregistrat în ultimele zile temperaturi ce au depăşit constant 30 de grade Celsius, cu mult peste temperatură obişnuită pentru acest sezon, care nu depăşea 21 de grade Celsius.

Câteva zeci de persoane au decedat brusc luni şi marţi în zona Vancouver, un vârf al mortalităţii care are legătură, cel mai probabil, cu valul canicular care a afectat vestul continentului american.

Două secţii de poliţie ale jandarmeriei regale a Canadei din zona Vancouver au anunţat separat că cel puţin 69 de persoane au murit brusc de luni, după ce o „cupolă de căldură” istorică a lovit vestul Canadei şi Statele Unite.

„Credem că la majoritatea deceselor a contribuit căldura”, se afirmă într-o declaraţie a poliţiei, care adaugă că cea mai mare parte a victimelor este reprezentantă de persoane în vârstă.

Metropola canadiană de pe coasta Pacificului a înregistrat în ultimele câteva zile temperaturi de peste 30 de grade Celsius, cu mult peste temperatură obişnuită de 21 de grade din acest sezon.

Sursa: digi24.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.